Cel mai mare festival studenţesc al anului, „Studenţiada“, ajuns la cea de-a doua ediţie, va debuta la începutul lunii noiembrie la Reşiţa. „Studenţiada“ este un proiect de amploare naţională, iniţiat de Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) şi implementat de Liga Studenţilor din Universitatea „Eftimie Murgu“ Reşiţa, singurul eveniment care, în prezent, readuce în actualitate drepturile şi obligaţiile studenţilor români.
Activităţi variate
„Este un festival menit să diversifice activităţile culturale, sportive şi artistice studenţeşti“, ne-a spus Relu Ciubotariu, preşedintele Ligii Studenţilor din Reşiţa. În cadrul acestui festival, studenţii au posibilitatea de a participa la o gamă largă de activităţi ce au drept obiective dezvoltarea capacităţilor intelectuale, spiritul de echipă, îmbunătăţirea comunicării cu instituţiile publice locale, etc. Vor avea loc training-uri, concursuri, expoziţii, ateliere, competiţii sportive, dezbateri şi multe altele.
Festivalul studenţilor
Proiectul îşi propune să reunească studenţi din toată ţara şi să le ofere o nouă structură de culturalizare, socializare şi dinamism care să atingă standardele europene. „Studenţiada“ încearcă să restabilească punţi de legătură între studenţi, să evidenţieze şi să combată limitele sociale şi culturale.
Oana Copocean
