Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Muntele Mic ar fi trebuit să fie, în această perioadă, una dintre stațiunile montane în care schiorii se bucură de zăpadă proaspătă și pârtii pregătite. În schimb, operatorul weSki se vede nevoit să își conserve instalațiile pentru încă opt luni, din cauza lipsei unui lac de acumulare și a obstacolelor birocratice impuse de administrația locală!

Deși o recentă ninsoare a lăsat 15 cm de zăpadă pe pârtia Vâlsanu, problemele structurale rămân aceleași: un singur tun funcțional și o sursă de apă insuficientă pentru producerea zăpezii artificiale. Temperaturile de până la -13°C ar fi fost ideale pentru menținerea sezonului, însă fără infrastructura necesară, Muntele Mic rămâne în impas.

Cristi Dunca (foto), directorul weSki, explică impactul negativ asupra turismului și economiei locale: „Turiștii sunt privați de o stațiune montană modernă, iar afacerile locale sunt forțate să lupte pentru supraviețuire. Vorbim despre investiții serioase, precum Hotelul Montis, care nu își pot acoperi costurile doar dintr-un sezon de trei luni.“ Pe lângă pierderile financiare, efectele se resimt și asupra angajaților din industrie, care rămân fără perspective pe termen lung.

Unul dintre principalele obstacole în calea dezvoltării stațiunii ar fi administrația locală, mai exact Primăria Turnu Ruieni. Potrivit lui Cristi Dunca, weSki a câștigat în instanță mai multe procese împotriva primăriei, însă aceasta continuă să întârzie implementarea deciziilor. „Din 2013, avem un contract clar pentru dezvoltarea stațiunii, dar administrația refuză să-și respecte obligațiile. Am avut o întâlnire pe 6 februarie 2025, sperând să găsim o soluție amiabilă, dar răspunsul a fost un nou refuz.“, spune Dunca. Refuzul de a permite construirea unui lac de acumulare împiedică producerea zăpezii artificiale, în timp ce alte stațiuni precum Poiana Brașov, Straja sau Voineasa reușesc să-și mențină sezonul tocmai datorită unor astfel de investiții.

Directorul weSki sugerează că în spatele refuzului de a dezvolta infrastructura s-ar afla interese economice ascunse: „Conducerea primăriei este influențată de persoane cu interese economice în firme concurente. Există un conflict de interese evident, iar deciziile luate nu au nicio justificare logică sau legală.“

Mai mult, administrația locală nu a emis niciun document oficial care să confirme discuțiile purtate, iar proiecte alternative ar fi fost respinse fără argumente solide. A fost respinsă şi solicitarea de amenajare a unei piste de biciclete care ar fi permis utilizarea telescaunului și în sezonul cald.

Pentru weSki și partenerii săi locali, fiecare sezon ratat înseamnă pierderi de sute de mii de euro. Firma pregătește noi acțiuni în instanță pentru a solicita despăgubiri. „Evaluăm daunele și vom cere compensații pentru lipsa lacului de acumulare, un element esențial în contract. Dacă situația nu se schimbă, vom continua lupta în justiție și așteptăm o decizie finală de la Curtea Supremă, după șapte ani de procese.“ spune Cristi Dunca.

Întrebat dacă există posibilitatea ca weSki să renunțe la Muntele Mic, Dunca a fost categoric: „Dacă pierderile materiale continuă, nu vom avea altă opțiune decât să ne retragem și să solicităm despăgubiri pentru investițiile realizate. Nu putem continua să operăm într-un mediu ostil și fără sprijinul autorităților.“

În timp ce alte stațiuni din țară își extind sezoanele și atrag turiști, Muntele Mic rămâne blocat în incertitudine. Vom solicita şi un punct de vedere al primăriei acuzate că refuză să colaboreze. Cert e că pentru turiști, antreprenori și angajați, situația este una tristă şi inutilă.

JCS-Denis Dutca

6 Comentarii

  1. Nu va lăsa să vă faceți jocurile murdare acolo pentru că ați jucat murdar tu și tactu. Daca erați investitori serioși și corecți voi nici nu aveați ce sa căutat acolo pe Muntele Mic. După ce ați spaguit toate primăriile din Valea Bistrei, ați construit ILEGAL, mai aveți și tupeul nesimțit. Într-o țară DEMOCRATICĂ normală erați dați în judecată și condamnați, doar că în România încă comunismul și nepotismul conduce așa că sunteți liberi toți.

      • Dacă era un asa zis investitor din Austria sau Germania erau toate ok…nu se opunea nimeni toți banii pleacă din tara dar oamenii ăștia care au investit totuși bani și nervi și stres …nu sunt ok!!!…România!!

  2. Atahualpa Reply

    @raul , mai bine taci naibii , iti miroase gura a lesie ! La Turnu Ruieni e izvorul prostiei , al alienarii sociale , al tot ce vreti voi ! Daca pe altii nu ii lasa sa faca aceasta infecta primarie , pai sa faca ei ! Sa faca ce ? Ei tot la nivel de buda in fundul curtii sunt , toti onanistii care coboara de la salas ragaie cu danf de lucerna ! Acolo sunt impotenti intelectual , asta e singura concluzie la care se poate ajunge dupa atatia ani ! Ma mir ca cei de la WeSki mai au nervi , eu plecam demult , mi-e scarba de atata prostie ! Cretinismul asta cronic e valabil in toata Romania montana , de aia nu avem ceva similar cu Kopaonic ( atentie , sarbii nu sunt in celebra si rasuflata deja EU ) ! Statul e de vina , trebuie trecut automat in proprietatea statului roman ce anume e necesar , despagubite primariile si basta , nu sa stai la mana unui papagal de la te miri ce UAT flamand din tara asta !

  3. Parcarea la telescaun este praf, telescaunul ruginit, drumul spre M.Mic este plin cu gropi, parcarea sus pe munte e pulbere.Ce mai asteptam? Sa cada muntele!

Adaugă comentariu