Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La Cupa „Drobeta” la judo au participat aproximativ 460 de sportivi, iar printre câștigători s-au aflat și sportivii de la Muncitorul Reșița!

„Anul trecut s-a ținut în noiembrie această cupă, iar organizatorii au programat-o acum, în ianuarie, la Drobeta-Turnu Severin. Au concurat sute de sportivi, de la 49 de cluburi din România și din Serbia, Moldova și Ucraina. Competiția s-a desfășurat pe patru categorii de vârstă. Noi ne-am deplasat la această competiție cu 11 sportivi, de la Muncitorul Reșița, și am obținut o medalie de aur prin Șerban Rebeca (categoria 63 de kg, U14), una de argint prin Mitrof Bianca (categoria 36 de kg, U14), iar medalii de bronz au luat Burcu Ciprian (categoria 34 de kg, U14) și Lidia Werner (categoria 52 de kg, U14). Am mai obținut o medalie de bronz prin Geamănu Teodora, la U21, la categoria 52 de kg. Ne așteaptă în continuare Campionatele Naționale de U18 și U21. Unul dintre concursuri se va desfășura în luna februarie, iar celălalt în martie. Apoi, vor urma campionatele pentru cei mici.”, ne-a declarat Dan Păștean, antrenor la Muncitorul Reșița.

JCS-Ștefan Moraru