Caraş-Severin, Romania

Tinerii spun că, la un moment dat, s-a auzit o împuşcătură, iar unul dintre ei a căzut la pământ, fiind lovit în picior de mai multe alice. În acelaşi moment, luneta autoutilitarei Dacia cu care se deplasau s-a făcut cioburi şi alte alice au rămas turtite şi lipite de oblonul maşinii.

Tânărul rănit a fost transportat de urgenţă la Spitalul din Reşiţa, unde medicii i-au acordat îngrijirile medicale necesare, el fiind acum în afara oricărui pericol. Pe firul afacerii a intrat şi poliţia din Reşiţa, care a demarat cercetări pentru a stabili ce căutau cei doi tineri acolo la acea oră şi împrejurările în care s-a petrecut incidentul.

Partea interesantă a lucrurilor abia acum începe. În primul rând, ce căutau cei doi bărbaţi pe acel drum judeţean neasfaltat care este într-o stare nu chiar bună din moment ce puteau merge pe DN 58A prin Lugoj? În al doilea rând, ce făceau pe un teren care este cunoscut ca fiind unul în care vânatul cu pene şi porcii mistreţi abundă?

Acum, poliţia urmează să stabilească dacă tinerii aveau permis de portarmă, precum şi cine a tras de fapt şi de ce. Acesta este cel de al doilea caz când în zona respectivă s-a tras cu o armă de vânătoare asupra unui om, după cel de acum trei ani, întâmplat în perimetrul comunei Măureni. 

Sorin Goruianu