Caraş-Severin, Romania

Printre competitoare s-au aflat şi două reprezentante ale fotbalului din Caraş-Severin, Moldo Forest Moldova Nouă (câştigătoarea etapei pe judeţ), care a trecut la „masa verde“ de Minerul Mehedinţi, şi C.S. Municipal Şcolar Reşiţa, ce evoluează în Liga a III-a, învingătoare în faza precedentă la Muncitorul Reşiţa (scor 1-0), formaţie retrogradată în Liga a IV-a. Acestea s-au întâlnit în Clisura Dunării, pe terenul „Minerul“, din Moldova Nouă.

Partida, un adevărat derby judeţean, s-a încheiat cu scorul de 2-1 (2-0), în favoarea localnicilor. Golurile au fost înscrise de Zurbagiu şi Ţuţulan, respectiv Bobulescu.

Astfel, în urma acestui rezultat, Moldo Forest Moldova Nouă s-a calificat în faza a III-a a tradiţionalei competiţii naţionale.

În prima repriză, antrenorul echipei Moldo Forest Moldova Nouă, Valeriu Seculici, a trimis în teren următorul unsprezece: Blănaru – Nicolici, Iovanovici, Dăneţ, Cristian Mihai – Telescu, Folea, Ţuţulan, Zurbagiu – Dodoi, Dumitru Ilie.
Am mai jucat: Halotuc, Roşca şi Nicolici.

„Atuul nostru a fost experienţa jucătorilor, omogenitatea, ne-a precizat tehnicianul echipei Moldo Forest. Am încercat şi am reuşit să forţăm în prima repriză, când am şi înscris cele două goluri. Apoi, datorită faptului că suferim la capitolul pregătire fizică, deoarece, ne având apă caldă, nu am putut să efectuăm antrenamente de intensitate, după pauză ne-am apărat mai mult şi am reuşit să conservăm cele două goluri“.

De partea cealaltă, Flavius Stoican, „principalul“ grupării din Valea Domanului, a apelat, pentru start, la formula: Haidău – Lazăr, Hamat, Pitaru, Pop – Valentin Popescu, Breşneni, Duţă, Zamfir – Loba, Suru. Au mai evoluat: Caimac, Bobulescu şi Gruescu.

Foarte supărat pe jucători, atât pentru înfrângere, cât mai ales pentru atitudinea din teren, prof. Cristian Bobar ne-a declarat: „Sunt foarte nemulţumit de joc şi, fireşte, de rezultat. Le-am asigurat toate condiţiile de pregătire şi o parte dintre jucători ne-au dezamăgit, atât pe mine cât şi pe antrenorul Flavius Stoican. Ceea ce ne va determina să renunţăm la unii dintre ei. Măsurile le vom lua la începutul săptămânii viitoare, după ce voi reveni de la Bucureşti. Până atunci câţiva dintre jucători se vor antrena cu echipa de Juniori A, pregătită de Leontin Doană. Toată stima pentru fotbaliştii din Moldova Nouă, care s-au dăruit exemplar, pentru că şi-au dorit mai mult victoria“.