Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Președintele Comisiei de apărare din Parlamentul României, Ion Mocioalcă, a adresat o interpelare al cărei subiect vizează măsurile concrete luate de Guvernul României pentru atragerea a câtor mai multe fonduri europene în vederea gestionării crizei COVID 19 în România!

Având în vedere situația gravă în care se găsește România ca urmare a răspândirii virusului COVID-19, precum și perspectivele evoluției acestei pandemii, deputatul Ion Mocioalcă  este de părere că se impune folosirea urgentă a tuturor fondurilor europene pe care România le are la dispoziție în lupta împotriva pandemiei.

„România are la dispoziție aceste fonduri. Din acest punct de vedere, doresc să subliniez faptul că în data de 26 martie 2020, Parlamentul European a ridicat toate condiționalitățile pentru Programele Operaționale Regionale (POR), Fondul Social European și a extins aria de eligibilitate a Fondului de Solidaritate. Totodată, România nu mai este obligată sa returneze prefinanțările acordate de Uniunea Europeană. Așadar, și acești bani rămân la Bugetul național. Acestea reprezintă resurse din care pot fi achiziționate urgent materialele necesare pentru susținerea sistemului sanitar și salvarea vieților oamenilor. În plus, ne așteptăm ca în Consiliul European, acolo unde țara noastră este reprezentată de Președintele României, să se adopte măsuri suplimentare pentru susținerea Statelor Membre în aceste momente extraordinare de luptă cu COVID-19, așa cum de altfel au solicitat deja Italia și Spania, cărora li s-a alăturat Franța. De asemenea, consider că este necesară stabilirea de urgență a unui grup de lucru care să inventarieze toate posibilitățile, precum și fondurile pe care România le are la dispoziție și sa le direcționeze urgent către sistemul medical în vederea achiziționării în regim de urgență a echipamentelor necesare în contextul încercării de a limita extinderea pandemiei. În acest context, domnule Prim Ministru, vă adresez rugămintea de a indica măsurile concrete pe care le-ați întreprins pentru atragerea căt mai multor fonduri europene pentru suplimentarea eforturilor financiare necesare gestionării crizei COVID-19 în România!“, se arată în interpelarea deputatului cărășean.

JCS-Nina Curița