CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean susţine că nu a trădat nici PSD, nici Pro România, dimpotrivă mereu a fost un susţinător al stângii unite!
„Eu nu am plecat din PSD pentru că mi-am propus să trădez acest partid. Eu, împreună cu o serie întreagă de persoane, am semnat o moțiune împotriva lui Liviu Dragnea cu care aveam conflicte care nu mai puteau fi depășite. Printre cei care au semnat această moțiune mulți se află în conducerea actuală a PSD, și mă refer la Marcel Ciolacu, Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, alții sunt în conducerea actuală a conducerii organizației PSD Caraș-Severin, printre aceștia fiind și Silviu Hurduzeu. Ironia situației constă în aceea că tocmai oamenii care au avut curajul să semneze atunci acea moțiune nu pot vorbi niciodată despre faptul că eu am trădat PSD, iar cei care nu au avut curaj o fac acum cu foarte mare dezinvoltură. Asta arată despre cei din urmă că fie nu știu despre ce este vorba, fie au un caracter care nici nu merită calificat. Cine cunoaște istoria politică recentă, adică numai pe ultimii 4 ani, și are bună credință sigur nu poate face asemenea afirmații. Pentru că se face de râs“, susţine Ion Mocioalcă.
Liderul PSD mai adaugă că este singurul care a fost primit înapoi dintre cei care au plecat: „De altfel, dintre toți cei care am plecat la Pro România eu sunt singurul care a fost primit înapoi atât de către conducerea centrală a PSD, cât și de cea județeană, pentru a candida pe un loc eligibil. Toate aceste persoane cunosc exact situația atât din momentul plecării, cât și din momentul reîntoarcerii“.
Întrebat dacă a trădat Pro România, Mocioalcă ne-a precizat: „Eu am fost întotdeauna un susținător al stângii unite, după ce motivul care ne-a adus în această situație de a avea două partide de stânga a dispărut. Diverse motive au făcut imposibilă o asemenea alianță și în alegerile locale, în special la candidaturile cheie ale acestei campanii, și în aceste alegeri parlamentare. În continuare sunt de părere că aceasta era soluția. Voturile de stânga nu trebuie disipate, era necesară o strategie comună pe partea stângă“.
JCS-L.A.