Tot mai des, agricultorii din localitatea Tincova (comuna Sacu), dar şi din alte sate din judeţul Caraş-Severin, sunt disperaţi din cauza atacurilor pe care porcii mistreţi le dau în lanurile de porumb. În unele locuri din jurul satului, mai ales pe ţarinele de pe malul Timişului, atacurile au fost atât de dese încât oamenii nu s-au mai ales cu nimic din munca de o jumătate de an.
Fiindcă nimeni nu face nimic şi sătui de promisiunile autorităţilor, oamenii s-au resemnat şi spun că se luptă cu morile de vânt atunci când cer despăgubiri. Ţăranii au ajuns până într-acolo încât au lăsat terenuri mănoase în paragină fiindcă an de an atacurile s-au repetat.
Potrivit legii, gestionarul fondului de vânătoare, AJVPS Caraş-Severin, este obligat să-i despăgubească pe proprietarii de terenuri agricole în cazul în care se descoperă că animalele sălbatice au distrus culturile. Tot legea spune că pentru a putea fi despăgubiţi, proprietarii trebuie să sesizeze primăriile, care solicită expertiza unei comisii de specialitate care să evalueze pagubele.
Fiindcă de regulă experţii invocă lipsa gardurilor de împrejmuire a culturilor, şi primarii se lasă păgubaşi şi fiecare se descurcă cum poate. Asta deşi practic este imposibil ca sătenii să îngrădească mai multe hectare de teren situate în diferite părţi ale satului.
Sorin Goruianu
