Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (I.D.S.A.) a confirmat, în data de 05 ianuarie prezența virusului pestei porcine africane (PPA) la probele prelevate de la 62 de mistreți, proveniți de pe Fondurile Cinegetice 70 Bocșa, 58 Prigor, 46 Jitin, 13 Măgura, 73 Ferendia, 44 Micoș, 71 Dognecea, 9 Brebu Zorlenț, 64 Soceni Lupac, 7 Poiana, 19 Armeniș, 22 Teregova, 11 Sacu, 02 Turnu Ruieni, 10 Mâtnic Prisaca, 67 Vermeș!

Serviciile veterinare au intervenit de urgență, iar fondurile respective au fost plasate sub supraveghere oficială. S-au ecarisat cadavrele și s-a efectuat dezinfecția zonelor, fiind aplicate măsuri de restricție care trebuie respectate pentru a preveni răspândirea virusului PPA.

Centrul Local de Combatere a Bolilor Caraș-Severin s-a reunit pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea și eradicarea PPA, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții. A fost stabilită zona afectată compusă din zona infectată cu o raza de 8 Km. și zona tampon de 5 km. în exteriorul zonei infectate.

„Vor fi respectate cel puțin următoarele măsuri: în zona afectată se recoltează integral mistreții prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă și dibuire; se vor efectua inspecții/patrulări zilnice pentru depistarea de mistreți morți/bolnavi; se vor recolta probe de la mistreți găsiți morți pentru examen PPA si se vor trimite la DSVSA Caras-Severin. În zonele de frontieră cu Republica Serbia se va proceda la vânarea tuturor mistreților si prădătorilor specifici, cu echipe mixte formate din vânători autorizați, personal silvic, cu sprijinul personalului MAI, pana la fâșia de protecție a frontierei de stat. Toți mistreții vor fi supuși unor teste de laborator (PPA, PPC și Trichineloza), iar pe baza rezultatelor se va decide destinația acestora“, ne-a spus Pavel Borchescu, directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare Judeţene.

DSVSA Caraș-Severin solicită sprijinul Gărzii Forestiere, AJVPS, Direcției Silvice Caraș-Severin, Fondurilor de vânătoare private, pentru respectarea planului de măsuri stabilite de CLCB Caraș-Severin, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de evoluția bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar, DSVSA județene sau autorităților locale. Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic.

JCS-N.C.