Caraş-Severin, Romania

În prezent, proiectul aşteaptă aprobările necesare demarării efective a lucrărilor.

Din discuţia purtată cu primarul Dănuţ Oană, am înţeles că lucrările ar putea începe în luna august 2007. „Timpul necesar execuţiei lucrării este estimat la şase luni. Odată executată, reţeaua ar deservi cele aproximativ 300 de gospodării din satul Tirol“, ne-a declarat primarul.

Din aceeaşi sursă, am aflat că reţeaua va avea o lungime totală de aproximativ 3 kilometri şi va fi dotată cu hidranţi pentru pompieri şi cişmele pentru acele familii care nu se vor putea branşa la reţea.

„Este vorba despre şase cişmele, amplasate la fiecare 500 de metri. Hidranţii, în număr de 11, se vor găsi la intersecţiile principale“, a vorbit primarul Oană despre detaliile tehnice ale proiectului.

Ionel Ivaşcu

[email protected]