Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După o perioadă în care sportul juvenil a fost pus pe pauză, competițiile destinate copiilor au început să fie reluate!

Asociația Județeană de Handbal Timiș și SCM Politehnica Timișoara au organizat duminică, 6 martie, festivalul „Poli75”, turneul la care a participat și CSM Reșița, cu două echipe de copii, coordonate de Carmen Dumitru, Cristian Ionescu și Marius Bahan.

Acest turneu a fost organizat cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înființarea secției de handbal de la Politehnica Timișoara. Acest festival care a reunit la start peste 500 de copii nu a fost unul singular, iar la finalul aceste săptămâni micii rosso-neri vor concura la un turneu asemănător la Turda, unde numărul participanților se va ridica la aproximativ 800-900 de copii.

„Am participat cu două echipe la un turneu de minihandbal organizat de AJH Timiș și SCM Politehnica Timișoara. Am fost la Timișoara cu 22 de fete și 19 băieți, toți legitimați la CSM Reșița. Au participant foarte multe formații, au fost 21 de echipe la feminin și șapte la masculin, deci peste 500 de copii. Cred că această participare a fost un adevărat succes pentru noi, bucuria copiilor fiind foarte mare și s-a văzut că au fost foarte dornici să joace. În continuare merg pe aceeași direcție, adică toată atenția mea va fi pe acești copii de la minihandbal, baby-handbal și juniori IV. Pentru a crește acești copii într-un mediu sănătos, și pentru ca apoi să facă performanță în handbal, este nevoie de o implicare totală a noastră. La acest turneu copiii au fost coordonați de Carmen Dumitru, iar de ceva timp aceasta este ajutată de Cristian Ionescu, fostul portar al Reșiței. Aș dori să precizez faptul că acest turneu nu a fost unul singular, iar la finalul acestei săptămâni vom mai participa la o competiție de minihandbal. Peste 40 de echipe vor fi prezente la Turda, iar noi vom pleca de vineri după-amiază și ne vom întoarce duminică. La acest turneu vor fi în jur de 800-900 de copii. Pe această cale aș dori să-i mulțumesc lui Cristi Bobar, președintele CSM Reșița, că înțelege faptul că este foarte important să avem grijă de acești copii și că trebuie să investim în ei. La Turda vor face deplasarea în jur de 40 de copii de la clubul nostru, alături de antrenorii Carmen Dumitru și Cristian Ionescu. Bineînțeles că după meciul seniorilor de sâmbătă mă voi duce și eu la Turda să mai prind o parte din turneu. Vreau să-i vad pe copii și îmi place când sunt fericiți și se bucură de handbal”, a spus Marius Bahan, coordonatorul secției de handbal de la CSM Reșița.

JCS-Ștefan Moraru