Competiţia a avut şi un caracter internaţional, la care au participat sportivi din Ungaria, Japonia şi bineînţeles România, totalul participanţilor fiind de peste 200.
La acest concurs au participat şi 11 sportivi de secţia de profil a clubului Sport Star Anina, pe care îi antrenează Marian Meşinski. Este vorba despre Mariana Popovici, care a obţinut locul I la kumite, Dana Butnaru, Oana Românu, Mircea Bulboacă, Ciprian Grumeza, Bogdan Românu, toţi ocupând locul al II-lea la kumite, dar fiecare la altă categorie de vârstă, Iulia Grumeza, care a urcat de două ori pe treapta a III-a a podiumului, la kata şi la kumite.
Din păcate, Cătălin Munteanu, Reinhold Lungauer, Alex Gheorhiu şi Adnana Pruteanu, nu au obţinut o medalie, dar au câştigat experienţă într-un concurs cu caracter internaţional.
Prime în bani
Pentru rezultatele obţinute, la întoarcerea în Anina, primăria oraşului le-a oferit sportivilor prime în bani, fiind pentru prima dată pentru sportivi, când au concurat pe prime. Marian Meşinski s-a declarat mulţumit de rezultatele obţinute de copii: „sunt copii buni, ambiţioşi, dar cu mai puţină experienţă competiţională. Important însă rămâne participarea. Doar aşa acumulezi experienţă şi reuşeşti să treci peste tracul de participare în categorie cu mai mulţi concurenţi“.
Camelia Giuca
