REȘIȚA – CSM Reșița a terminat la egalitate vineri, 29 aprilie, scor 1-1, partida din deplasare, cu CSM Deva, în etapa a V-a a play-off-ului Ligii 3, Seria a VII-a!
Deva a deschis scorul în secunda 20, după ce Sulea l-a învins pe Micu cu o lovitură de cap, în urma unei mingi pierdute ușor în lateral de către reșițeni. Mediop, golgheterul Reșiței, a egalat din penalty în partea a doua și astfel echipa lui Alexa rămâne neînvinsă în acest sezon competițional.
„A fost un meci de luptă. Ne-au surprins, dacă nu mă înșel am luat gol în secunda 20, apoi Deva s-a apărat. A făcut acest lucru foarte bine, Deva este o echipă agresivă și am găsit greu soluții să aducem mingea în fața porții. Jucătorii care au intrat au făcut o treabă bună pentru că au adus un plus. A fost și acel penalty, iar după ce am revăzut faza eu zic că a fost. Eliminarea ne-a facilitat munca, au mai fost două sau trei situații mari de a marca, dar până la urmă acesta este un rezultat bun. Nu cred că se mai pot întâmpla foarte multe în această serie în ceea ce privește primele două locuri. Un meci de baraj este diferit față de cele din campionat. Vom întâlni împreună cu Deva echipe din seria Timiș-Arad. Acele formații au jucători buni, care au jucat la un anumit nivel. Echipele arădene sunt arțăgoase și nu va fi ușor. Ne așteptăm să fie meciuri grele și mi-aș dori să jucăm finala cu cei de la Deva, deoarece a fost adversara noastră pe tot parcursul anului și m-aș bucura și pentru această echipă”, a declarat antrenorul Dan Alexa.
CSM Reșița: Micu, Bărboianu, Dudea, Manolache, Cioinac, Vasluian, Sima, Breșneni, Jorza, Drăghiceanu și Mediop.
Urmează pentru rosso-neri duelul din 3 mai, de acasă, cu Voința Lupac.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: Miruna Mihancea