Caraş-Severin, Romania

Caraş-Severinul nu se află pe lista judeţelor care au o situaţie proastă când vine vorba despre numărul medicilor specialişti. Chiar şi aşa, judeţul nostru nu a excelat niciodată, cel puţin nu în ultimii 15 ani, în ceea ce priveşte asigurarea numărului necesar de medici de familie. În unele localităţi nu a mai călcat vreun medic de familie de peste 10 ani.

Este vorba despre comune precum Ciudanoviţa, cu 667 de cetăţeni, sau Gârnic, unde peste 1.400 de oameni trebuie să străbată kilometri întregi pentru a ajunge la un cabinet medical. Nici cetăţenii din Ramna, Ciuchici, Constantin Daicoviciu sau Vrani nu au mai mult noroc din acest punct de vedere.

Conform unor modificări legislative însă, se crează posibilitatea acordării de stimulente în natură şi în bani de către consiliile locale şi Ministerul Sănătăţii, în teritoriile neacoperite cu medici sau cu personal sanitar, ori cu unităţi farmaceutice, pentru asigurarea serviciilor medicale şi farmaceutice.

În acest caz, consiliile locale şi ministerul încheie cu medicii sau personalul sanitar un contract civil privind drepturile şi obligaţiile părţilor, cu o clauză de fidelitate în sarcina acestora, pentru o perioadă de cel puţin cinci ani. Stimulentele în natură se traduc prin garantarea unei locuinţe de serviciu sau alte avantaje care să atragă medicul în localităţi cu populaţie puţină.

Anca Preda