Astăzi, încă de la primele ore, la una din farmaciile din Reşiţa, pensionarii care au venit să-şi ridice medicamentele formau o coadă interminabilă. Aproximativ 100 de persoane, majoritatea bătrâni, aşteptau în faţa farmaciei din zona „Luncă“.
De la persoanele în cauză am aflat că stau acolo pentru medicamente gratuite şi compensate. Mai mult, unul dintre pesnionari ne-a declarat că: „Eu am primit numărul 112 şi de aseară stau la coadă“.
Ulterior am aflat că motivul aglomeraţiei era epuizarea fondurilor pentru medicamentele gratuite şi compensate furnizate de Casa Asiguraţilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti. „Lumea e disperată, deoarece fondurile se vor epuiza şi nu vor mai fi medicamente compensate sau gratuite.
Situaţia este aceeaşi la nivel naţional. Peste tot se întâlneşte această problemă şi aproape în fiecare lună de la începutul anului ne-am confruntat cu lipsa fondurilor necesare“, ne-au declarat cei din conducerea farmaciei.
terminate.
Doina Rolea, Ionel Ivaşcu
