Competiţie la care au participat doar patru, dintre cei şapte componenţi ai Clubului Sportiv Municipal Reşiţa, înscrişi iniţial în concurs. Aceasta, fiindcă doi au absentat din motive medicale, iar unul nu a reuşit să revină, în timp util, din Italia.
Cu toate acestea, doi dintre elevii antrenorului Stelian Tănăsescu au reuşit să urce pe podiumul de premiere. Astfel, Alexandru Junc a cucerit medalia de argint, la juniori mari, iar Ana Maria Ulmanu s-a situat pe locul al III-lea, la categoria junioare mari.
„Dacă luăm în considerare diminuarea numărului de sportivi prezenţi în concurs, care au redus şi şansele obţinerii unui număr mai mare de medalii, consider că rezultatele sunt conform aşteptărilor“, ne-a mai precizat antrenorul Stelian Tănăsescu.
Marius Moraru