Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Participarea la Campionatele Naționale Școlare de gimnastică de la Buzău a adus 11 medalii pentru gimnaștii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița.

Cele mai multe medalii au fost cucerite de Robert Pașca, la categoria maeștri. De șase ori a urcat pe podiumul de premiere gimnastul reșițean, pentru trei medalii de aur, la sărituri, paralele și bară fixă, pentru două de bronz, la paralele și sol și argint la individual compus, unde a totalizat 72,900 puncte. Tot în competiția maeștrilor seniori, Flavius Jivan a cucerit medalia de bronz la sărituri. Trei medalii de bronz au fost obținute la categoria juniori III, nivelul 2, prin Alexandru Blagoe la sărituri, și la juniori III, nivelul 1, prin Alexandru Motrea la sărituri și Felix Simion la paralele. „În ultima zi a Școlarelor am mai obținut o medalie de bronz, prin Alexandru Pinte la sărituri, juniori II, nivelul 3″, a precizat antrenorul Robert Bălan.

Delegația reșițeană prezentă la Campionatele Naționale Școlare de la Buzău a cuprins 12 sportivi și patru antrenori: Robert Bălan, Cristian Balinț, Remus Jivan și Gheorghe Rotaru.