Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – De aproape trei ani, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi Administraţia Parcului Naţional Domogled Valea Cernei implementează proiectul „Managementul conservării biodiversităţii în Parcul Naţional Domogled Valea Cernei, ca sit Natura 2000, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, Axa Prioritară 4 Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii.

Scopul acestuia este acela de a îmbunătăţi conservarea biodiversităţii şi a patrimoniului natural din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei prin elaborarea planului de management, construirea unui centru de vizitare, conştientizarea populaţiei şi creşterea capacităţii instituţionale a administratorului ariei vizate de proiect.

Până acum, responsabilii proiectului au organizat întâlniri, pentru informare şi conştientizare, cu primarii şi populaţia din localităţile Cornereva şi Topleţ, din Caraş-Severin, şi Tismana, din judeţul Gorj. În următoarea perioadă, până în luna iunie, acţiuni similare se vor mai derula în Băile Herculane şi Mehadia, precum şi în alte cinci localităţi din Gorj şi Mehedinţi. Proiectul se va încheia în luna august a acestui an.