Caraş-Severin, Romania

Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate Isus Speranţa României, în colaborare cu bisericile creştine din Timişoara şi Consiliul Local, au organizat astăzi, cea de-a XVI-a ediţie a manifestării creştine Marşul Învierii.

Acesta este prima ediţie care se desfăşoară fără pastorul Petru Dugulescu, trecut în veşnicie, cel care a avut ideea organizării acestui eveniment ce reuneşte toţi creştinii, indiferent de confesiunea religioasă căreia îi aparţin. Marşul a pornit în jurul orei 15, de la Catedrala Mitropolitană, apoi a respectat traseul tradiţional: Primărie – Palatul Administrativ – Parcul Rozelor, unde a fost programat un serviciu de evanghelizare.

La fiecare instituţie s-au făcut opriri şi s-au citit texte biblice, iar unul dintre liderii bisericilor creştine din Timişoara a înălţat o rugăciune de mulţumire şi binecuvântare. Pe tot traseul, fanfarele reunite ale mai multor biserici au intonat imnuri dedicate acestui eveniment. La marş au luat parte sute de timişoreni. Acesta a devenit o tradiţie pentru oraş şi se desfăşoară, în fiecare an, de 16 ani încoace, în cea de-a doua zi de Paşte.

Diana Lupulescu
[email protected]