Caraş-Severin, Romania

Cu câteva zile înainte de prima semifinală a Selecţiei Naţionale pentru Eurovision 2008, programată pe 9 februarie, ies la iveală noi acuzaţii de plagiat care îl au în prim-plan pe Marius Moga.

În cazul lui, miza este mult mai mare. Toată floarea cea vestită a muzicii româneşti visează să-i ia locul de compozitor minune, sau măcar să-i mai ştirbească puţin din reputaţie. Astfel, după ce la ediţia de anul trecut piesa „Dracula, My Love” a fost scoasă din cauza acuzelor de plagiat şi a încălcării regulamentului, graţie unui filmuleţ lansat pe Internet de „prietenii” lui de la HI-Q, acum, Marius Moga are probleme cu piesa „When We’re Together”, interpretată de Cătălin Josan, ce urmează să intre în semifinala de sâmbătă de pe poziţia a 7-a.

Scânteia a pornit de pe forumul Eurovision de pe site-ul TVR pe care cineva a postat faptul că piesa lui Moga seamănă foarte mult cu „Eternity” a lui Robbie Williams.

O altă comparaţie a fost şi cu piesa „Dacă n-ai fi tu, nici eu n-aş fi eu”, a trupei Sarmalele Reci. Într-adevăr piesele seamănă foarte mult, dar de aici şi până la plagiat este cale lungă. Plagiat înseamnă: furt! Furt care trebuie dovedit.

În tot acest timp, Moga poate dovedi că nu este vorba de aşa ceva, aşa cum a făcut-o şi anul trecut, când şi-a demonstrat nevinovăţia cu hârtii. Oricum de prins nu-l va prinde nimeni, în veci, pentru că ştie mersul jocului.

Singura lui problemă este că toţi îi sar la gât de fiecare dată.

Sursa: Atac