Caraş-Severin, Romania

ADVERTORIAL. Candidatul pentru Camera Deputaţilor din partea PSD Caraş-Severin îi roagă pe toţi cărăşenii să meargă duminică la vot, dacă s-au săturat de guvernarea liberală!

Aflat în timpul campaniei electorale în mijlocul cetăţenilor, Marius Damian a stat de vorbă în special cu agenţii economici şi cu agricultorii, care şi-au spus păsul în legătură cu măsurile drastice ale guvernanţilor: „Chiar am fost în piaţă şi erau nemulţumiţi total, au spus că nu vor să mai audă de liberali, în ce condiţii stau, afară în frig, cu marfă îngheţată şi efectiv ne rugau să intervenim pentru ei după 1 ianuarie, în aşa fel încât oficial să aibă condiţii europene pentru a putea să-şi vândă marfa, produsele agro-alimentare, pe care şi noi, când mergem să le cumpărăm, stăm şi noi în frig, ceea ce nu e normal, cu atât mai mult cu cât acum trebuie să vină şi zăpada, frigul, gerul, şi condiţiile sunt improprii pentru a cumpăra sau vinde marfă. De asemenea, am stat de vorbă şi cu agenţi economici care, la fel, sunt foarte, foarte nemulţumiţi. Le-au promis tot felul de împrumuturi, de avantaje, prelungirea creditelor, sunt la capătul puterilor, foarte mulţi şi-au trimis din angajaţii lor acasă, şi-au transformat afacerea într-una familială, pentru că lucrează toţi angajaţii din familie la afacerea respectivă. Oamenii speră să cadă acest Guvern liberală, care efectiv i-a minţit. Nu mai vorbesc de sistemul sanitar, s-a văzut ce s-a întâmplat în Reşiţa, la Spitalul Judeţean, asta a fost cireaşa de pe tort, efectiv oamenii s-au săturat de ceea ce văd că se întâmplă în sistemul sanitar şi mai ales în cel cărăşean“.

Candidatul PSD a spus că a discutat şi cu foarte mulţi profesori, aceştia fiind revoltaţi de ceea ce se întâmplă în învăţământ, că e un dezastru. La final de campanie, el a conchis că guvernarea liberală şi-a bătut joc de primării, de cetăţeni, că promisiunile lor au fost doar în plan politic şi în rest nimic altceva. Tocmai de aceea, el i-a rugat pe toţi cărăşenii să iasă la vot pe 6 decembrie, fiindcă trebuie taxat acest Guvern liberal. De asemenea, el a transmis electoratului să voteze cu sufletul.

Comandat de PSD Caraş-Severin, cod mandatar 11200020.