CARANSEBEȘ – Asta a spus, de acum, fostul viceprimar al Caransebeșului, Marin Nedelcu, care a demisonat astăzi din funcția de consilier local, ceea ce duce automat la pierderea fotoliului de viceprimar!
„Am luat această decizie din motive strict personale, multă lume suspectează că m-aș fi certat cu domnul primar, vreau să asigur pe toată lumea că nu e cazul de așa ceva. Rămânem prieteni, sunt lânga echipa de consilieri, lângă colegii din primărie. Le doresc succes, să continue proiectele începute, pe care sunt sigur că le vor finaliza într-un mod pozitiv și în sprijinul cetățenilor. Nu din acest motiv mi-am dat demisia (pentru a avansa într-o funcție mai înaltă-n.r.), deocamdată vreau să stau puțin liniștit și o să văd ce va fi mai departe.”, și-a motivat Marin Nedelcu (PSD) gestul de astăzi.
Primarul Felix Borcean nu a fost luat chiar prin surprindere de gestul adjunctului său, pe care-l consideră unul din cei mai buni viceprimari pe care i-a avut Caransebeșul în ultimii ani: „Sunt trist pentru acest moment, discuția e mai veche, am lungit un pic decizia cu vreo lună, dar până la urmă am înțeles motivele domnului viceprimar. Din punctul meu de vedere ar fi putut să mai rămână, că ne înțelegeam foarte bine și a fost un moment foarte bun pentru Primăria Caransebeș, toată lumea a văzut acest lucru. Păcat că s-a întâmplat așa, dar viața merge înainte, îi doresc succes și știu că vom râmâne în continuare prieteni și parteneri. Am pierdut cel mai bun viceprimar pe care l-a avut Caransebeșul în ultimii mulți ani, mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. E prematur să discutăm acum de alt viceprimar!”
Tot astăzi a demisionat din funcție și directorul Transal Urbis, operatorul de salubritate și transport din Caransebeș, fostul ofițer de poliție Mirel Surugiu.
JCS-Nina Curița