ORAVIŢA – Preşedintele CJ a fost joi la Oraviţa pentru a asista la şedinţa Consiliului Local, în cadrul căreia trebuia aprobat transferul sanatoriului de la Marila din administrarea Primăriei Oraviţa în cea a Companiei Naţionale de Investiţii. Surpriză însă: nu a fost întrunit cvorumul necesar aprobării transferului! Romeo Dunca este convins că la viitoarea şedinţă de Consiliu Local, proiectul va fi votat.
Şeful judeţului, Romeo Dunca, a fost joi la Oraviţa pentru a le prezenta consilierilor locali proiectul de reabilitare a sanatoriului de la Marila, în vederea aprobării acestui transfer. Spre surpriza preşedintelui, deşi şedinţa şi participarea sa a fost anunţată, au lipsit consilierii liberali şi cei de la Pro România. În schimb, consilierii PSD s-au arătat foarte interesaţi. Mai ales că erau la curent cu acest subiect.
Cu toate acestea, Dunca nu crede că liberalii au absentat intenţionat, mai ales că e şi perioadă de concedii, iar şedinţa a fost anunţată foarte repede: „Mie mi se pare că această întâmplare nu are neapărat legătură cu liberalii. Eu cred că aici există presiuni din alte părţi, pentru că există în judeţ presiuni din toate părţile asupra bunului mers al lucrurilor. Există o intenţie şi un interes obscur de a se bloca activitatea. Important este că am fost aici, am explicat şi la următoarea şedinţă va trece în unanimitate, asta este părerea mea, a declarat preşedintele CJ. Ar trebui să fie şi dovada că pe cei de aici îi interesează acest proiect. N-am avut cvorum, o să facem altădată. Există şansa reală să reabilităm acest sanatoriu, iar dacă-l vom reabilita, închipuiţi-vă ce înseamnă să concentrăm aici bolnavii din ţară într-un loc atât de frumos şi atât de bun pentru sănătatea bolnavilor de plămâni. E un punct important de bunăstare economică, vizita familiilor la acest sanatoriu. Vor veni, vor fi cazaţi în zonă, vor mânca în restaurantele de aici, vor merge şi cu Semeringul Bănăţean şi e un mod în plus de a atrage atenţia asupra acestei zone frumoase“.
CNI-ul a făcut o solicitare către Consiliul Judeţean, nu către Primărie, ca să se poată rezolva problema asta şi să poată demara această investiţie. „Pe noi nu ne interesează spectacolul şi nici nu ne interesează ca să luăm noi, Consiliul Judeţean, ca să ne arogăm după aceea meritul. Am considerat că mai important este să ardem etape şi să simplificăm totul, de aceea am zis că Primăria Oraviţa trebuie să facă acest transfer de proprietate către CNI, CNI-ul să-şi facă treaba, iar noi venim şi sprijinim cu tot ce putem, având în vedere că este o investiţie serioasă, cred că undeva la 20 de milioane de euro poate nu vor fi suficienţi pentru reabilitarea spitalului, plus alte câteva milioane pentru celelalte corpuri administrative, pentru reamenajarea grădinii, pentru cele aproximativ 4 camere barice ce se pot monta aici. Să nu uităm că CNI-ul a făcut-o şi pe cea de la Slatina Nera, iar ca să ajungi acolo trebuie să-ţi faci programare cu 4 luni înainte. Deci, va fi un succes, poziţia este superbă, primele pavilioane fiind făcute înainte de 1900, de către ingineri ai Imperiului austro-ungar“, a mai spus Romeo Dunca.
Faptul că a fost util atunci pentru persoanele care lucrau în mină sau în zonă, consideră şeful judeţului, nu înseamnă că astăzi s-a schimbat cu ceva. Zona este la fel de ozonată, la fel de frumoasă, este exact între Oraviţa şi Anina, e drum de acces asfaltat, aşa că reabilitarea acestui sanatoriu trebuie să fie unul din lucrurile importante pe care judeţul trebuie să le facă. „Proiectul are şanse să fie finanţat, pentru că pe această linie de finanţare post-Covid există fonduri, iar cererea nu este mare. Ţinând cont de faptul că acest sanatoriu este unul de referinţă, cu încărcare istorică, există şansa să fie prins pe această linie şi finanţat“, a mai precizat preşedintele Consiliului Judeţean.
Şi chiar dacă Romeo Dunca s-a arătat înţelegător vizavi de absenţa consilierilor liberali şi Pro România, pe la colţuri zvonurile au fost de toate felurile. Da, chiar! De ce au lipsit liberalii de la şedinţa la care a ţinut să fie prezent preşedintele Consiliului Judeţean? Care este tot liberal!
JCS-Alexandra Gorghiu