Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În acest an, Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ a dat media 10 la Bacalaureat pe judeţ! Mariana Ionela Muntian a obţinut un 10 plin!

Şi la examenul maturităţii, Caraş-Severinul se află pe lista judeţelor care au şi medie de 10! Absolvenţii claselor a XII-a au stat cu sufletul la gură deoarece au fost afişate primele rezultate înainte de contestaţii, la examenul naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, la centrele de examen, precum şi pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ se află în topul unităţilor de învăţământ cu singura medie de 10 la Bacalaureat, frumoasa performanţă fiind obţinută de Mariana Ionela Muntian de la profilul Mate-Info intensiv Engleză.

„Mă bucur pentru notele pe care le-am luat, dar cel mai important a fost să iau Bacalaureatul. Notele obţinute nu mă prea ajută în continuare, pentru că trebuie să susţin un examen de admitere la facultate. M-am gândit să dau la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca sau la Universitatea Babeş-Bolyai. Mi-au plăcut matematica şi informatica şi vreau să merg tot pe asta, să văd în continuare dacă îmi place. Dacă nu, mă voi orienta la altceva“, ne-a declarat Mariana Ionela Muntian.

A doua medie pe judeţ, provine tot de la „Mate-Fizică“ şi anume 9,93, aceeaşi medie fiind obţinută şi de un elev al Colegiului Naţional „Traian Doda“ din Caransebeş. O medie foarte bună, respectiv 9,91 a fost obţinută un absolvent de la Liceul Teoretic Biligv Româno-Croat din Caraşova, la egalitate cu un candidat care provine de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu“.

În judeţ, rata de promovare la Bacalaureat, înainte de contestaţii, este de 67,20% ceea ce reprezintă 1045 de candidaţi care au promovat examenul, dintr-un total de 1555 prezenţi la toate probele. Potrivit statisticii Inspectoratului Şcolar Judeţean, 232 de candidaţi au obţinut medii cuprinse între 9-9,99. După rezolvarea contestaţiilor, comunicarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 1 iulie.

JCS-Nicoleta Moraru