A trecut cam o lună de când primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, promitea o mare asfaltare, una fără precedent, cum n-au mai văzut străzile bătrânei urbi de pe malurile Bârzavei nici măcar acum 20 de ani.
Se vorbea atunci de străzi vechi, de maşini şi mai vechi, de nervii şoferilor care rostesc, printre dinţi, epitete dintre cele mai drăguţe la adresa municipalităţii…
„Nu vom mai cârpi! Mergem pe covoare asfaltice! Facem ce fac şi ceilalţi“, promitea, atunci, edilul şef, iar lucrări la drumuri chiar se derulau în acel moment la Reşiţa, însă nu făcute de municipalitate, ci prin cei de la Drumuri şi Poduri. Dacă au fost cârpeli sau nu a putut judeca şi reşiţeanul simplu. Acum, însă, deşi a trecut doar o lună de atunci, nu doar că lucrările au încetat ca şi cum o mână nevăzută le-a pus punct (şi nu doar în zilele cu caniculă), ci că acelea tocmai încheiate au început să se macine. Şoferii dau vina pe lucrările făcute de mântuială şi pe materialele de proastă calitate, folosite cu zgârcenie. Cert e că nu primarul are vreo vină pentru calitatea lucrărilor ci cei care le fac.
Dar care este, de fapt, situaţia? Am luat legătura cu directorul adjunct al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri din Timişoara, Simion Horaţiu, care ne-a explicat: „Noi nu executăm lucrările, avem doar contracte de prestări servicii şi dacă există deficienţe legate de lucrări, executanţii vor fi puşi să le remedieze pe propria cheltuială“. Dar de atunci a trecut o săptămână şi jumătate, iar remedierile despre care vorbea Simion Horaţiu nu sunt încă vizibile.
Şi tot legat de drumuri, zilele trecute, reprezentanţii municipalităţii vorbeau despre faptul că drumurile care, prin ISPA, au început să arate ca după război, vor fi reabilitate. Se vorbea despre asfaltări, pietruiri, betonări, reabilitări de carosabil, trotuare şi spaţii verzi. La toate, însă, s-a pus, în mare, punct. Calitatea? No comment…
Antoniu Mocanu