REŞIŢA – Metalul Reșița este pe locul al treilea, la șapte puncte în spatele liderului ACS Poli Timișoara.
Evoluția bună din turul Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a, în care multe etape Metalul Reșița a staționat pe prima poziție a clasamentului, i-a făcut pe fani să viseze frumos. Rezultatele modeste din minireturul de la final de an, fără victorii și cu doar trei puncte obținute dintr-un total de 15, au îndepărtat însă echipa pregătită de Daniel Oprița de fotoliul de lider, pe care a urcat ACS Poli Timișoara.
Ultimul meci oficial din 2014 le-a adus față în față pe cele două reprezentante ale Banatului, câștig de cauză având ACS Poli, cu un neverosimil 3-0 care a mărit distanța de puncte din clasament dintre cele două grupări. Metalul Reșița se află momentan în vacanță, dar oficialii grupării din Valea Domanului gândesc strategia pentru partea a doua a campionatului, în condițiile în care, cel puțin până acum, doar prima clasată va obține promovarea în Liga I. Se vorbește de sosiri, dar și de numeroase plecări de la Metalul, fără însă a fi avansate și niște nume. Conform unor zvonuri, sunt dați ca și plecați din Valea Domanului atacantul Vasile Buhăescu, golgheterul echipei, și fundașul Mădălin Ciucă. Finanțatorul Cătălin Rufă a spus că a luat deja legătura cu alți jucători pentru a fi înregimentați la Metalul Reșița în pauza de iarnă, țintele fiind doi atacanți, un fundaș dreapta și un mijlocaș de bandă stângă.
„A fost o primă parte a campionatului mulțumitoare, dar se putea și mai bine, având în vedere că am dominat seria timp de 10-11 etape, a spus Cătălin Rufă, finanțatorul echipei reșițene. Consider că dacă eram puțin mai atenți și știam să gestionăm mai bine finalul acesta de an, puteam să fim cel puțin la egalitate cu Poli, care, în momentul de față este un etalon pentru toți ceilalți, ca valoare și ca organizare. Pe final de an, practic în cele cinci etape din retur, cred că a intervenit oboseala jucătorilor care au dus greul în campionat. Noi n-am avut un lot echilibrat valoric, am avut 14-15 jucători pe care ne-am bazat în toată această perioadă. Vom încerca să ne întărim în pauza de iarnă, am luat deja legătura cu câțiva jucători pe care vrem să-i aducem la Reșița. Sperăm să reușim și să fim o echipă mai bună în partea a doua a campionatului. Vizăm doi atacanți, un mijlocaș de bandă stângă și un fundaș dreapta. Vor fi și plecări, ne-am propus să reziliem contractele a câtorva jucători, vrem să o facem în liniște, nu vom da încă presei aceste nume.“
Cătălin Rufă este convins că Metalul poate reveni în lupta pentru promovare: „La ce a arătat Metalul în tur și ce a arătat Poli pe toată durata turului și a minireturului, consider că pot fi recuperate cele șapte puncte.“ Lotul echipei Metalul Reșița se va reuni pe 12 ianuarie 2015.