Directiile prioritare de actiune ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta
(ISU) Crisana au fost asigurarea respectarii prevederilor legale privind apararea
împotriva incendiilor si protectie civila. Astfel, au fost controlati aproape
800 de agenti economici, peste 300 de institutii si 60 de localitati. Pentru neregulile
constatate au fost aplicate 685 de amenzi, în valoare de 105.000 lei noi,
si sase sanctiuni complementare, constând în retragerea autorizatiilor
de Prevenire si Stingere a Incendiilor (PSI).
Lege deficitara
„Vechea legislatie era de asa natura încât dadea posibilitatea
operatorilor economici sa se autorizeze PSI pe baza unei declaratii pe propria
raspundere. Au fost situatii în care discoteci sau hoteluri s-au autorizat
pe baza declaratiilor, dupa ce noi le-am respins autorizarea. Noua lege privind
PSI va urmari mai atent aceste situatii”, mentioneaza colonelul Gavril
Temian, adjunct al ISU Crisana.
nul acesta, numarul interventiilor în caz de incendii a crescut cu 40
fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cu toate acestea, timpul mediu de
raspuns în caz de incendiu a scazut la 11 minute, cu trei minute mai putin
fata de anul trecut si cu cinci minute mai putin decât media pe tara.
Principalele cauze generatoare de incendii în 2006 au fost jarul si mucurile
de tigara aruncate neglijent. Pompierii au reusit sa salveze 19 persoane a caror
viata a fost pusa în pericol de flacari, si bunuri în valoare de
42.500 lei noi.
Interventii la limita
În ceea ce priveste interventiile SMURD, media zilnica a acestora a scazut
de la 4,9 pe zi în 2004 la 4,1 pe zi în 2006. „A scazut numarul
de interventii zilnice, însa importanta si gradul de complexitate au crescut,
în sensul ca SMURD-ul intervine în situatii-limita”, precizeaza
colonelul Ioan Bas, prim adjunct al ISU Crisana.
ISU Crisana a mai monitorizat anul acesta 120 de transporturi periculoase,
patru alunecari de teren si trei poluari accidentale. În perioada imediat
urmatoare, pompierii îsi propun sa finalizeze procesul de încadrare
cu profesionisti pe anul 2006, instruirea personalului nou încadrat si
numirea acestuia în functii operative, precum si desfasurarea exercitiului
de management virtual al situatiilor de urgenta VIREX 01.
Ovidiu Morcan
