Caraş-Severin, Romania

Timp de trei zile, între 28 şi 30 mai a.c., în Sala Polivalentă s-au desfăşurat CampionateleNaţionalede lupte libere şi lupte feminine, pentru juniori. S-au întrecut peste 200 de sportivi de la toate cluburile de profil din ţară. Deci un interes major la nivelul luptelor româneşti, în condiţiile în care concursul de la Reşiţa a reprezentat şi criteriu de selecţie pentru Campionatele Europene de juniori din Bulgaria. În acest context, au supervizat competiţia mai mulţi oficiali ai Federaţiei Române de Lupte, precum Vasile Puşcaşu, secretarul general al forului naţional, Simion Popescu, secretarul Comisiei de Arbitri a F.R.L., antrenorii federali Nicolae Pavel şi Claudiu Tămăduianu.

Componenţii Clubului Sportiv Şcolar-Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, în număr de 13 înscrişi, în cele din urmă, în concurs, după ce au fost anunţaţi doar nouă, au încheiat competiţia cu un bilanţ apreciabil, cu două medalii de aur, patru de argint şi două de bronz. Care ar fi putut fi şi mai bun. Pentru că, în opinia specialiştilor, trei dintre medaliaţii cu argint au fost şi foarte aproape de titlul naţional: Alina Vuc, Sebastian Uţă şi Adam Babaioana.

Aşadar, Olivia Neagu şi Andrei Franţ au devenit campioni naţionali la categoriile 55 kg, respectiv 84 kg. Apoi, medaliile de argint au fost cucerite de Alina Vuc (48 kg), Nicoleta Ciuhurezu (51 kg), Sebastian Uţă (74 kg) şi Adam Babaioana (96 kg). Apoi, pe treapta a III-a a podiumului de premiere au urcat Raluca Chircu (55 kg) şi Emanuel Maşniţă (66 kg). În urma acestor rezultate, Olivia Neagu şi Andrei Franţ şi-au asigurat deja biletele pentru europene. Însă, şi cei de pe locul al II-lea au şanse să fie cooptaţi în delegaţia României pentru Bulgaria.

„Suntem mulţumiţi de rezultate, dar puteau fi şi mai bune, ne-a declarat antrenorul Adrian Dacica, care este şi coordonatorul Centrului Olimpic de Lupte juniori, de la Reşiţa. Pentru că medaliaţii cu argint puteau să ia aurul, iar Mihai Turculeanu, care ne-ar fi adus, cu siguranţă, încă un titlu naţional, a fost accidentat, şi nu am vrut să riscăm“.

La rându-i, prof. Vasile Puşcaşu a concluzionat: „Am revenit cu plăcere la Reşiţa, după Internaţionalele României de juniori. Acum am avut Campionatele Naţionale de juniori, lupte libere şi lupte feminine, care s-au desfăşurat într-o ambianţă plăcută, care au fost de un bun nivel tehnic, cu unele meciuri chiar spectaculoase. După acest concurs vom stabili loturile de băieţi şi de fete pentru europene, dar vom realiza mişcări şi la nivelul centrelor olimpice. Pentru că unii dintre sportivi nu au dat randamentul aşteptat“.

Marius Moraru