REȘIȚA – Campania începută în 2019 merge înainte, în ciuda tuturor dificultăților întâmpinate. Reținem asta din cuvintele prin care coordonatoarea Lili Gherle amintește de campania începută cu secția Cardiologie de la Staţionarul II și continuată anul trecut cu intervenția la Staționarul III, ca urmare a imaginilor arătate lumii întregi sub titulatura ,,spitalul groazei”!
Imagini corecte, după cum afirmă Lili Gherle, ale unei realități care, ulterior s-a schimbat grație înțelegerii arătată de Consiliul Județean (CJ) Caraș-Severin, societatea civilă și Primăria Reșița. „Cumva, divinitatea ne-a ajutat și am reușit să reabilităm cele trei etaje”, afirmă coordonatoarea campaniei „Adoptă un salon”.
Anul acesta, campania a continuat la același staționar cu reabilitarea scării de incendiu, demers la care au contribuit Mirel Pascu, Anca Pascu și Laurenţiu Vîlcu. Au urmat instalația de apă și căldură, apometrul și toate lucrările de apă realizate de AquaCaraș, grație unui proiect aprobat și finanțat de CJ. Apoi, prin august-septembrie, managerul de atunci al spitalului, Cosmin Librimir, a găsit o oportunitate la Fundaţia Filantropica Metropolis din București. „Mie mi-a revenit negocierea. Am sunat, am discutat, m-am prezentat la sediul fundației, am reușit să arăt realitatea și, după ce ei au venit la Reșița, au decis că ne vor ajuta. Am început în regim de urgență lucrarea plătită de fundație pentru că pierdeam două aparate performante prin programul COVID, în valoare de 600 de mii, respectiv un milion de euro”, afirmă Lili Gherle.
„Adoptă un salon” a mers mai departe dar… ce te faci când apar greșeli repetitive și mai trebuie să acoperi 480 kg folie de aluminiu, un perete nu are cărămidă plină, altul nu este plin, ci are doar 0,4? Probleme rezolvate cumva de Lili Gherle alături de dr. Emil Bunda și conducerea firmei din Craiova, care, conform coordonatoarei „Adoptă un salon”, are potențial și oameni minunați. Dar „oare câți oameni au suportat radiații inutile?”, se întreabă Lili Gherle după ce, la Staționarul III, a văzut pereți sau ușă principală fără o fărâmă de plumb. „România, țara mea!”, concluzionează coordonatoarea campaniei, primindu-și felicitările adresate de cei care-i apreciază eforturile.
JCS-Ionel Ivașcu