Caraş-Severin, Romania

ANINA – Scriem asta cu referire la lucrările aflate în derulare la Muzeul Mineritului, de scoatere a rambleului din puț și din galerie!

Galeria este situată cam la 50m la nivelul puțului și măsoară în jur de 90m. Aceasta a fost deja degajată de rambleu, în prezent lucrându-se și la degajarea puțului. În acest context, accesul în subteran va putea fi posibil anul viitor. Am reținut asta din discuția cu Gheorghe Românu, consilier în cadrul Primăriei Anina. „Lucrările miniere au fost închise în perioada 2006-2007, printr-un proiect al guvernului. Puțul va fi amenajat ca să se poată intra în subteran, însă pe 31 decembrie trebuie să fie gata partea de suprafață pentru care avem un proiect în derulare.”, ne-a declarat Românu.

Precizăm că valoarea inițială a amenajării muzeului a fost de 3,5 milioane de euro, iar clădirile muzeului sunt monument clasa A și cuprind puțul propriu-zis și mașina de extracție cu aburi. Se dorește restaurarea, conservarea, reabilitarea și dotarea acestora, pentru ca viitorul muzeu să fie promovat în vederea valorificării turistice.

JCS-Ionel Ivașcu