REȘIȚA – Acestea intră în vigoare chiar de miercuri, 25 mai, pe tronsoane de pe Bulevardul Republicii și Pasajul Intim. Și, atenție: intersecția dirijată de la Intim va deveni sens giratoriu!
Municipalitatea reșițeană anunță primul pas pentru începerea lucrărilor la mult așteptatul proiect tramvai: „Având în vedere demararea primei etape a lucrărilor de modernizare a transportului public electric efectuat cu tramvaiul de către PORR, pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data 25.05.2022 și până la finalizarea sectorului de drum se închide/restricționează temporar circulația autovehiculelor pe anumite tronsoane de drum“.
Una dintre restricții vizează tronsonul din Bulevardul Republicii, de la intersecția cu strada Făgărașului și Bulevardul Muncii, până la intersecția cu strada Progresului și cu strada Țarcu (închidere tronson Micro III și IV). Alta vizează tot Bulevardul Republicii, de la intersecția cu strada Progresului, până la intersecția dirijată de la Intim, sensul de mers în sus (spre Centrul Civic). În acest caz, se restricționează circulația autovehiculelor cu excepția autobuzelor/autovehiculelor autorizate, iar sensul de mers în jos (spre Renk) rămâne deschis circulației pe ambele benzi.
În cazul Pasajului Intim, pe sensul de mers în sus (spre Centrul Civic), se restricționează circulația autovehiculelor, inclusiv pe breteaua spre Calea Timișoarei, iar circulația se va desfășura în dublu sens pe cealaltă bretea a pasajului. Intersecția dirijată Intim va funcționa ca sens giratoriu!
Circulația autobuzelor de transport public local se va desfășura pe Bulevardul Muncii – Bulevardul Progresului și Bulevardul Republicii – Victoria – Intim și retur.
„Pe măsura avansării lucrărilor în etapele următoare se vor extinde sau restrânge restricțiile, urmând a fi comunicate în timp util. Rugăm toți participanții la trafic să elibereze locurile de parcare stradale de pe Bulevardul Republicii, tronson Micro III și IV, și să sporească atenția în aceste zone, aceștia fiind rugați să respecte semnificația indicatoarelor rutiere sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier. Excepție de la restricțiile impuse în aceste zone o fac autovehiculele executantului lucrării și cele cu regim de circulație prioritară când se deplasează în acțiuni de intervenții sau în misiuni care au caracter de urgență, care folosesc semnalele mijloacelor speciale de avertizare, luminoase și sonore“, a încheiat municipalitatea.
JCS-A.M.