REŞIŢA – Recent, aleşii locali reşiţeni au aprobat devizul general actualizat al lucrărilor pentru investiţia „Continuare lucrări la Grădiniţa cu program normal, prelungit şi creşă“ din cartierul Moroasa, strada Sportului f.n, în sumă de 12.399.478,38 lei inclusiv TVA, din care valoarea construcţiilor şi a montajului este de 11.390.604,70 lei, inclusiv TVA.
Dar să vedem un pic istoricul acestui obiectiv. În urmă cu aproximativ 10 ani, lucrările la acest obiectiv de investiţii au fost sistate. Ca urmare a oportunităţilor oferite de Programul Naţional de Dezvoltare Locală, a fost realizat şi revizuit proiectul tehnic, dar au fost revizuite de asemenea şi detaliile de execuţie în vederea continuării lucrărilor la această clădire. A urmat obţinerea contractului de finanţare, iar mai apoi municipalitatea a semnat în luna septembrie a acestui an contractul de execuţie a lucrărilor cu noul constructor, firma Chris Sketch Art SRL din Reşiţa.
Din cauza faptului că lucrările la grădiniţa din Moroasa au fost reluate după o perioadă de 10 ani de la sistarea execuţiei, precum şi din cauză că unele lucrări nu au fost conservate – nefiind asigurată paza au fost sustrase armături – a fost nevoie de unele modificări faţă de proiectul iniţial. Mai mult decât atât, în anul 2018, din cauza ploilor căzute la acea vreme, au existat şi alunecări de teren pe acel amplasament, care au dus şi ele la apariţia unor lucrări suplimentare, dar şi la renunţarea la altele. Totodată, au existat şi modificări realizate de vechiul constructor, care au fost rezolvate şi ele prin dispoziţii de şantier. Toate acestea au dus la necesitatea unui nou deviz, cu sume calculate la zi.
Trebuie spus că reşiţenii aşteaptă de ceva timp clipa când lucrările la această grădiniţă vor fi, în sfârşit, finalizate şi primii micuţi vor trece pragul unei unităţi de învăţământ moderne.
N.M.