Două blocuri a câte 16 apartamente fiecare, au fost inaugurate luni, pe Calea Caransebeşului. Este vorba despre prima etapă a atribuirii locuinţelor sociale pentru chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate, dar şi pentru alte cazuri sociale, în municipiul de pe Bârzava. Cele două clădiri fac parte dintr-un complex de patru imobile, dintre care unul a fost inaugurat în martie, iar ultimul este încă nefinalizat.
Din cele 32 de apartamente, 22 sunt cu două camere, iar zece cu câte o cameră. „Blocurile sunt acoperite cu şarpante din lemn ignifug, cu învelitoare din ţiglă profilată, tâmplăriile exterioare sunt din PVC cu geam termopan, inclusiv uşile de la intrare. Subsolurile blocurilor sunt tehnice, excepţie făcând câte un spaţiu la fiecare bloc, rezervat pentru punctul termic. S-a optat pentru sistemul de încălzire centralizat, cu distribuţie pe orizontală a energiei termice, cu sistem de măsurare – înregistrare – repartizare a consumului energetic pentru fiecare apartament“, se arată într-un comunicat emis de municipalitate, purtând semnătura Titianei Cătană, şeful Serviciului de Investiţii.
Valoarea totală a celor patru imobile (din punct de vedere al cheltuielilor de investiţii) este de 71,8 de miliarde de lei vechi, 60,09 de miliarde fiind asigurate de Executiv pentru construcţiile propriu-zise, din care 11,71 de miliarde, asigurate de către Consiliul local, pentru utilităţi. Locatarii s-au cam plâns de calitatea lucrărilor, dar acesta e un alt subiect.
