Caraş-Severin, Romania

MĂURENI – În decembrie 2004, se punea piatra de temelie la biserica ortodoxă din Măureni. De atunci însă a trecut aproape un deceniu, iar optimismul localnicilor vizavi de finalizarea acestei construcţii s-a mai temperat.

„Nu ştiu cât timp va mai trece până când ne vom vedea visul împlinit, că se lucrează la ea de mulţi ani. E păcat că nu avem şi noi o biserică a noastră, că tare cu drag am veni să ne rugăm la ea”, ne-a spus o localnică. Deşi Episcopia Caransebeşului nu este străină de acest subiect, nu a reuşit în zece ani să aloce nici un leu pentru acest proiect.

„Faptul că nu avem o biserică ortodoxă în localitate ne mâhneşte foarte tare, însă pentru a finaliza acest proiect am avea nevoie de sprijin financiar şi din partea autorităţilor judeţene şi centrale. Am avut discuţii şi cu cei de la Episcopia Caransebeşului, iar PSS Lucian Mic cunoaşte foarte bine problema de la Măureni. Împreună am făcut chiar şi o adresă, pe care am trimis-o la Bucureşti, dar până în acest an nu am primit niciodată bani. Anual, suportăm din bugetul local, atât cât putem, costurile legate de această investiţie, pe care sperăm să o finalizăm în viitorul nu foarte îndepărtat”, ne-a declarat primarul comunei Măureni, Traian Puşcaş.

Slujbele duminicale pentru cei 1.400 de credincioşi ortodocşi din localitate sunt ţinute de preotul paroh într-un lăcaş de cult improvizat, care, potrivit primarului, este mult prea mic şi plin de igrasie.