Persoanele care au reţetă prescrisă în 2006, cu medicamente care nu se regăsesc în noua listă valabilă de la 1 ianuarie 2007, vor merge la medicul de familie pentru o nouă prescriere valabilă de la 1 ianuarie 2007.
De asemenea, decontarea medicamentelor eliberate în farmacii cu circuit deschis se va face la preţurile de referinţă aferente acestora, care au intrat în vigoare tot de la 1 ianuarie 2007.
Tot în luna ianuarie se vor elibera şi deconta reţetele prescrise şi în luna decembrie 2006, cu termen de valabilitate de 30 de zile, numai dacă medicamentele prescrise se regăsesc în listele valabile începând din acest an. Începând cu 1 ianuarie 2007, medicamentele pentru grupa de boli G24 – Stări post-transplant, se eliberează numai prin farmaciile cu circuit închis ale spitalelor acreditate pentru realizarea de transplant.
MediaFax