Caraş-Severin, Romania

Nu mai puţin de 987 de agenţi economici aveau în data de 13 iunie datorii în valoare totală de 1,8 miliarde de lei.

Dacă ar fi să comparăm aceste date cu cele de la finele lunii martie, constatăm că numărul acestora a scăzut cu 209 persoane juridice, iar valoarea debitelor este acum cu cinci miliarde mai mică. Alarmant e însă faptul că în timp ce unii sunt „şterşi“ de pe lista „neagră“, întotdeauna apar alţii.

Mai mult, luând tot luna martie ca şi punct de reper se poate observa faptul că cei mai mari datornici de atunci nu mai sunt şi acum, ci au apărut unii care erau fie la coada listei, fie nu erau deloc.

Astfel, locul I ca şi datornic faţă de ITM, conform datelor primite, este ocupat de „societatea AAC Company Trade SRL, din Caransebeş, care are de achitat către inspectorat aproape 300 de milioane de lei vechi.

Poziţia a II-a este ocupată de Pădure Fructe Prod SRL, tot din Caransebeş care are datorii cumulate de 158 de milioane. Iar, medalia de bronz pentru datorii către ITM, este deţinută de societatea Sud Vest Multimedia, din Oţelu Roşu care a «uitat» să achite peste 55 de milioane“.