VEST – Operaționalizarea ei din punct de vedere comercial va mai avea de așteptat, însă, preț de câteva luni!
Linia Electrică Aeriană 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița a fost inaugurată în cadrul unei ceremonii pe care Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a organizat-o în Stația Electrică de Transformare Porțile de Fier. Finalizarea acestui proiect de investiții cu o lungime de 117 km, a cărui valoare totală a fost 150 de milioane de lei „reprezintă un moment istoric pentru România“, fiind „cel mai complex proiect din ultimii 30 de ani pe partea de infrastructură energetică“, potrivit secretarului general al Guvernului, Mircea Abrudean. La rândul său, președintele Directoratului Transelectrica, Ștefăniță Munteanu, a precizat că investiția inaugurată „este doar una dintre cele care urmează să fie finalizate în următorii ani pentru consolidarea securității energetice în zona de vest a țării și aici vorbim de întreg Axul Banat, de la Reșița, Timișoara până la Săcălaz și Arad, care va închide astfel magistrala de 400 kV în vestul țării“.
Noua linie străbate teritoriul a 13 UAT din două județe, Mehedinți și Caraș-Severin, și este alcătuită din două tronsoane: o construcție nouă cu 259 de stâlpi (tronsonul Porțile de Fier – Anina) cu o lungime de 81 de kilometri (19,5 kilometri pe teritoriul județului Mehedinți și 61,5 kilometri pe teritoriul județului Caraș-Severin), și modernizarea unei linii existente de 120 de stâlpi (tronsonul Anina – Reșița), cu o lungime de 36 de kilometri, în totalitate pe teritoriul județului Caraș-Severin. LEA 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița va fi operaționalizată din punct de vedere comercial odată cu finalizarea lucrărilor de construire a stației 400 kV Reșița, estimată în semestrul al doilea al acestui an. Această nouă stație va permite și operaționalizarea Liniei Electrice Aeriene 400 kV de interconexiune Reșița – Pančevo, finalizată în 2018.
JCS-Walter Fleck