Caraş-Severin, Romania

Plini de energie, cu poftă de viaţă, dar mai ales de muncă şi complet refăcuţi după vacanţa de vară. Aceasta ar fi o scurtă descriere a membrilor ligii care în frunte cu „conducătorul“ lor, Relu Ciubotariu, sunt pregătiţi să facă faţă provocărilor ce vor urma. Şi se pare că vor fi suficiente. „Ne aşteaptă o perioadă mai mult decât agitată. Avem o serie de manifestări ce vor începe cât de curând“, ne-a spus Relu Ciubotariu, preşedintele Ligii Studenţilor.

Într-adevăr, în doar câteva zile, vor începe primele evenimente. Astfel, în perioada 20-27 octombrie, se va organiza campania „Donează sânge, o nouă şansă pentru viaţă“, prilej cu care, alături de beneficiile oferite de Centrul de Transfuzie Sangvină, cei de la „Ligă“ vor oferi răcoritoare şi dulciuri. După încheierea acestei manifestări, urmează una la nivel naţional ce va fi organizată în Caraş-Severin. E vorba de ediţia 2008 a Studenţiadei, organizată în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Tineret, Agenţia pentru Sprijinirea Studenţilor.

„Proiectul îşi propune să reunească studenţi din toată ţara, să readucă în prim plan legăturile dintre generaţii şi să le ofere o nouă structură de culturalizare, socializare şi dinamism care să atingă standardele europene“, a mai spus Ciubotariu.

Apoi, un alt eveniment important pentru studenţi, dar mai ales pentru cei de anul I e Balul Bobocilor ce va fi organizat în 14 noiembrie.

Doina Rolea

[email protected]