Vâlceanca Florina Diaconu face în continuare show sub panourile autohtone, în ultima rundă reuşind să marcheze 38 de puncte, recordul actualului sezon, în jocul pe care CET Govora la câştigat lejer la Alba Iulia. În topul celor mai bune marcatoare din ţară, Diaconu este urmată de două dintre achiziţiile de succes al BC Teleorman, americanca Denson şi bosniaca Savic.
Aproape de intrarea în Top 10 este sora Alexandrei Cutaş, Cristina, autoare a 83 de puncte şi Andra Haas, 79 de puncte, ambele evoluând la SCM Craiova.
În tabăra BC ICIM, fotoliul de lider este acum ocupat de sârboaica Dragana Zoric, care în şase etape a marcat 69 de puncte, aceasta fiind urmată la mică distanţă de Eniko Tarţa, 61 de puncte. La cele 490 de puncte marcate de campioană contribuţii importante au mai avut: Eshe 55, Brown 54, Cutaş 53, Bucică 47, Meszaros 40 şi Milovanovic 39. Următoarea ocazie pentru îmbogăţirea zestrei este duminică la Craiova.
TOP 10 – MARCATOARE
1. Florina Diaconu (CET Govora) 168
2. Amy Denson (Alexandria) 114
3. Biljana Savic (Alexandria) 113
4. Charrise Graham (Satu Mare) 110
5. Cindy Valentin (Târgovişte) 104
6. Elisabeta Crecan (Alba Iulia) 100
7. Larisa Toma (Târgovişte) 97
8. Jannelle Hughes (Oradea) 92
9. Chrissy Givens (Târgovişte) 90
10. Doiniţa Panait (Naţional Iaşi) 90
Dan Lazăr
