CARANSEBEȘ – Proiectanții noului terminal de pe Aeroportul Banat Caransebeș au vorbit pentru Defense România, un site specializat în apărare, intelligence și tehnologie militară, despre ideea omului de afaceri Gabriel Olariu de a dezvolta infrastructura aeroportuară!
Cei de la Leviatan Design, companie românească din domeniul construcțiilor și infrastructurii civile și militare, au recunoscut că proiectarea trebuie realizată foarte rapid, însă proiectul este unul cu adevărat spectaculos, iar provocarea una pe măsură, în condițiile în care sunt mulți sceptici în ce privește renașterea aeroportului de la Caransebeș.
„La Caransebeș se dorește, pe lângă dezvoltarea unui aeroport lângă o cale ferată și autostradă, și un centru de excelență care să ofere servicii complexe tuturor actorilor industriali și instituționali. Vorbim de un aeroport în care s-ar putea face teste pe drone sau anumite tehnologii de vehicule autonome. Reprezentanții instituțiilor care vor să achiziționeze sau să vadă cum operează echipamentele le vor putea testa împreună cu actorii economici, într-un cadru civil. Iar localizarea aeroportului e foarte bună. E un proiect care își dorește să fie mai mult decât un terminal aeroportuar”, a explicat Cătălin Podaru, directorul companiei Leviatan Design.
Gabriel Marcu, director tehnic al aceleiași companii, consideră că proiectul lui Gabriel Olariu de pe aeroportul din Caransebeș este unul strategic: „Suntem la începutul acestui proiect strategic zonal foarte important. Un terminal de aeroport civil la Caransebeș, cu facilități de plecări-sosiri și parte de cargo și alimentare avioane. E un terminal integral de la zero, care la prima vedere e o provocare și care va fi, cu siguranță, o reușită”.
Reamintim că Aeroportul Banat este cuprins în Masterplanul General de Transport, ca un aeroport de categoria secundară, iar omul de afaceri Gabriel Olariu vrea să acceseze fonduri europene de 80 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare de la Caransebeș.
JCS-Nina Curița