Caraş-Severin, Romania

BOCȘA – Laura Rus, sportiva originară din Bocșa, s-a retras de la echipa națională de fotbal feminin a României!  Partida cu Croația a fost ultima în care Lala a îmbrăcat tricoul primei reprezentative. Laura Rus a strâns, până la vârsta de 36 de ani, 140 de selecții!

„Dragi suporteri ai naționalei feminine, în momentul în care am îmbrăcat pentru prima data tricoul echipei naționale, în urmă cu 19 ani, am simțit cea mai mare mândrie, dar și responsabilitate deopotrivă. Nu a existat o zi sub tricolor în care să nu dau totul pentru țara mea, chiar și în momentele cele mai grele. Tocmai de aceea, îmi este foarte greu să renunț. Însă, vin anumite momente în viață în care, deși sufletul nu te lasă, trebuie să iei și decizii grele. Astfel, prin intermediul acestei scrisori deschise, doresc să îmi anunț retragerea de la echipa națională a României. Partida cu naționala Croației din 5 decembrie 2023 a fost ultima în care am îmbrăcat tricoul echipei naționale. Cu aceeași onoare și responsabilitate ca prima dată! Mi-a fost foarte greu să iau această decizie, însă în perioada următoare îmi doresc să acord mai mult timp familiei și carierei de jucătoare la clubul cu care am contract în prezent, atât timp cât voi putea evolua la un nivel ridicat. Doresc, desigur, să mulțumesc din tot sufletul tuturor celor care au fost alături de mine în perioada în care am făcut parte din naționala feminină, în special familiei mele, care m-a susținut permanent în îndeplinirea acestui vis. Mulțumirile mele sunt adresate, în egală măsură, Federației Române de Fotbal, staff-ului tehnic, colegelor mele de echipă și tuturor celor angrenați la echipa națională. Dincolo de legăturile profesionale dezvoltate, am reușit să leg prietenii pe viață, să învăț și să mă autodepășesc permanent alături de oamenii care mi-au fost alături pe tot parcursul acestor ani. Voi continua să fiu cu sufletul alături de colegele mele și de tot ce înseamnă naționala feminină a României! Mereu și pentru totdeauna. Cu dragoste și recunoștință, Laura Rus #Lala9.”, a transmis Laura Rus prin intermediul Federației Române de Fotbal.

În meciul cu Croația, Laura Rus a fost căpitan și a evoluat 74 de minute!

JCS-Ștefan Moraru