Marţi, 10 iunie s-au împlinit 110 ani de la naşterea profesorului Alexander Tietz şi 30 de ani de la trecerea patronului spiritual al liceului „Diaconovici Tietz“ în nefiinţă. Cu această ocazie, elevii alături de cadre didactice, au lansat primul volum al cărţii „Alexander Tietz- călător prin Banatul de munte“.
Artă şi folclor
Cartea a fost tipărită atât în limba română cât şi în limba germană şi maghiară, fiind redactată special pentru copii. Cadrele didactice de la secţiile speciale au contribuit cu texte, partea artistică aparţinând în totalitate elevilor din clasele I-VIII. Aceştia s-au întrecut în creaţii ce ilustrează părţi ale Banatului Montan. Desenele nepublicate în carte au fost expuse în cadrul unei expoziţii de pictură organizată în sala de sport a şcolii.
La finalul evenimentului toţi cei care s-au implicat în publicarea cărţii au fost premiaţi. Din spusele directorului adjunct, Ana Kremm am reţinut că volumul se află atât în bibliotecile judeţene cât şi în librării, fiind accesibil tuturor.
Alexandra Mănescu