Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Structura operatorului judeţean a primit acreditarea care atestă faptul că are competenţa să facă încercări pentru apă…

Asociaţia de Acreditare din România RENAR a acordat Laboratorului Central al AquaCaraş un certificat de acreditare prin care atestă că acesta îndeplineşte cerinţele SR EN ISO/CEI17025: 2005 şi că este competent să efectueze Încercări pentru apă brută şi tratată, precum şi pentru apă uzată şi epurată, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

„Acreditarea înseamnă o recunoaştere oficială a competenţei şi a menţinerii acesteia pe durata valabilităţii acreditării. Este practic dovada credibilităţii rezultatelor emise pentru încercările efectuate în Laboratorul Central al AquaCaraş“, se mai arată în documentul citat.

Compartimentul de Analize Apă Uzată şi Epurată este acreditat pentru următoarele tipuri de încercări: determinarea conţinutului de cloruri, a consumului chimic de oxigen, a conţinutului de amoniu, de azotiţi, de azotaţi, de fier şi de fosfor. Compartimentul de Analize Apă Brută şi Tratată este acreditat pentru următoarele tipuri de încercări: determinarea indicelui de permanganat, a sumei de calciu şi magneziu, a conţinutului de cloruri, de amoniac, de nitriţi, de azotaţi, de fier, de aluminiu, de dioxid de clor, de clor rezidual, număr de colonii la 220 C şi la 370 C, număr de bacterii coliforme totale şi Escherichia coli, bacterii coliforme termotolerante, a enterococilor intestinali şi a Clostridium perfringens.

Asociaţia de Acreditare din România, având acronimul RENAR, este o organizaţie neguvernamentală din România, fără scop lucrativ, care este recunoscută oficial ca organism naţional de acreditare unic şi funcţionează în coordonarea şi sub supravegherea Ministerului Economiei, după cum ne informează reprezentanţii AquaCaraş.