Caraş-Severin, Romania

BERLIŞTE – Vineri, doi bărbaţi care săpau un şanţ în zona bisericii din satul Milcoveni (comuna Berlişte) au fost prinşi sub un mal de pământ prăbuşit.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin a răspuns în dimineaţa de vineri, 10 august,solicitării venite prin apelul de urgenţă 112 privitoare la persoane suprinse sub un mal de pământ.

Deşi iniţial se credea că este vorba despre trei persoane în Berlişte, s-a dovedit că doar doi bărbaţi, care munceau la săpături în zona bisericii din Milcoveni au fost luaţi prin surprindere de surparea unui mal de pământ. Pompierii deplasaţi la faţa locului au reuşit să-i scoată pe cei doi în viaţă, iar ambulanţa i-a transportat la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale.