CARAȘ-SEVERIN – Rebotezate „Centre de Agrement“, din fostele „tabere“ școlare au rămas în prezent doar amintiri și mențiuni în rapoartele Direcției Județene pentru Sport. Numărate azi, pe degetele ambelor mâini, taberele din județ sunt fix 9: Râul Alb (foto), Vila Klaus, Valea Minișului, Cireșnaia, Jervani, Brebu Nou, Herculane, Poiana Mărului și Delinești. Pentru a le număra însă pe cele frecventabile sau vizitabile, nu ne este necesar niciun deget!
„Vă facem cunoscut faptul că toate centrele de agrement mai sus menționate nu mai sunt funcționale, iar în domeniul tineretului nu au fost organizate nici un fel de activități, în primul rând datorită drafturilor/proiectelor de lege în vederea divizării sportului de tineret.“, precizează directorul executiv al DJS, Narcis Adi Lazăr, într-un raport înaintat recent Instituției Prefectului. Având în vedere evidența, e mai curând „din cauza“ odiseei componentei de „tineret“, plecată în 2021 de la Ministerul Tineretului și Sportului la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și ajunsă, azi, în super Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale!
Despre faptul că taberele „sunt ca vai de ele“ era deja la curent Prefectura, după ce i se solicitase găzduirea a 15-20 de copii rămași orfani în urma războiului din Ucraina, pentru maxim 10 zile, într-una din tabere. „N-am găsit una corespunzătoare! Ne-am gândit la Râul Alb, cu o locație foarte bună, foarte frumoasă. Anul trecut a fost alimentată cu energie electrică, un lucru deosebit pe care îl tot reclamau. Iată, de anul trecut au curent electric, dar nu au bani! Consiliul Județean și-a manifestat însă disponibilitatea de a prelua una-două din tabere și de a le pune la punct.“, a explicat prefectul Ioan Dragomir.
Chestionat în legătură cu subiectul, președintele CJ, Silviu Hurduzeu, a confirmat existența unor preocupări și demersuri întreprinse în vederea preluării Centrului de Agrement de la Râul Alb. „Existând la nivelul ADR Vest, pentru fiecare județ, o alocare necompetitivă de 3 milioane de euro pentru tabere școlare, am făcut o solicitare Guvernului pentru preluarea taberei de la Râul Alb. Este închisă, dar e singura care în momentul de față ar putea fi modernizată. Cu 3 milioane de euro poate fi deschisă cu această destinație, astfel încât județul să aibă măcar o astfel de tabără.“, a precizat președintele CJ. Potrivit acestuia, toate taberele vor fi preluate la un moment dat de CJ care, neavând bani pentru modernizarea tuturor, le va preda, cel mai probabil, primăriilor pe raza cărora se află respectivele clădiri și terenuri.
În afară de Râul Alb, pe care CJ dorește s-o preia cât mai repede, în atenție se află și tabăra de la Vila Klaus, monument istoric aflat pe raza comunei Văliug. „Aceasta a funcționat ca tabără școlară pentru că în curte erau niște căsuțe din lemn, care nu mai pot fi folosite pentru cazarea copiilor. Doar Vilei Klaus, singură, nu ai putea să îi dai o destinație de tabără școlară deoarece, nefiind multe camere acolo, capacitatea de cazare era dată de acele căsuțe. Dacă am renova-o, nu cred că ar putea fi cu destinație de tabără. Dacă există posibilitatea de a construi ceva pe lângă, care să fie omologat, atunci da, Vila Klaus merită a fi renovată.“, a adăugat Silviu Hurduzeu.
Un asemenea proiect există și s-a aflat în 2023 în atenția fostei Direcţii Judeţene pentru Sport şi Tineret. Investiția, estimată atunci la 17,7 milioane lei, cu o perioadă de implementare de 25 de luni, viza restaurarea vilei propriu-zise (Corpul 1), demolarea anexelor degradate (C2-C18) și înlocuirea cu unele noi, moderne ca funcționalitate. Între acestea, 12 unităţi de cazare tip cabană (dintre care şase cu etaj), dotate cu grupuri sanitare şi cu duş, fiecare nivel urmând să găzduiască 4 persoane, având 2 paturi supraetajate.
JCS-Walter Fleck