CARAŞ-SEVERIN – În primul rând, vor fi create două grupe noi de creşă, fiind de asemenea predat amplasamentul către Compania Naţională de Investiţii, pentru construirea unei creşe noi!
„A fost aprobată construirea de creşe pentru fiecare municipiu reşedinţă de judeţ, inclusiv pentru municipiul Reşiţa. Aceasta fost aprobată prin ordinul Companiei Naţionale de Investiţii şi al ministrului Dezvoltării. La noi se va construi una după un proiect tip, construcţie pentru creşă mică, în apropierea Grădiniţei cu Program Prelungit Riki-Priki. Acolo avem o suprafaţă de teren care a corespuns din punct de vedere al standardelor solicitate de Compania Naţională de Investiţii. Suntem în etapa a doua, etapă în care transmitem toate documentele solicitate de companie. Şi după cum aţi văzut în şedinţa de consiliu s-a votat predarea terenului în vederea construcţiei acestui obiectiv“, a declarat Liliana Dacica, directorul de la Învăţământ din cadrul Primăriei Reşiţa.
Capacitatea construcţiei este de 40 de copii, vor fi patru grupe cu câte zece copii în fiecare dintre acestea. „Practic, va fi o construcţie nouă, lângă Grădiniţa Riki. Noi am ales acest proiect, construcţie creşă mică, pentru că acolo corespundeam din punct de vedere al suprafeţei solicitate de către Compania Naţională de Investiţii. Suprafaţa ar fi de 2.600 de metri pătraţi, pe care să-i punem la dispoziţia Companiei Naţionale de Investiţii. Nu se ştie momentan valoarea, pentru că nu a apărut pe site-ul companiei această valoare. Avem doar memoriul şi a trebuit să pregătim documentele. Probabil că după ce vom trece de etapa a doua, vom afla şi valoarea investiţiei“, a explicat Liliana Dacica.
Întrebată dacă a rămas valabilă crearea a două noi grupe de creşă, începând de luna aceasta, directorul de la Învăţământ a confirmat, precizând unde vor funcţiona: „Una în Creşa «Semenic», pentru că se va reloca în creşa în construcţie de la Moroasa, construcţia realizată prin PNDL, iar una va fi arondată la creşa din cadrul obiectivului Grădiniţa «Dumbrava Minunată», creşă care acum este relocată în imobilul Clubului Sportiv Şcolar Reşiţa“. Altă veste bună este că se recrutează în continuare personalul necesar pentru aceste două grupe.
Tot legat de învăţământul preşcolar, a fost înfiinţată Direcţia de Creşe. „După cum aţi văzut, Consiliul Local a votat, exprimându-şi acordul pentru menţinerea creşelor ca instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordine locală, Deci, s-a înfiinţat Direcţia Creşe Reşiţa, direcţie care va prelua toate grupele de creşe. Aşa cum spuneam mai devreme vor fi înfiinţate şi cele două, deci vom funcţiona în cadrul direcţiei cu opt grupe de creşă, 80 de copii, şi suntem în perioada în care facem toate demersurile pentru a putea să-şi desfăşoare activitatea. Va fi introdusă şi în reţeaua şcolară şi suntem în procedură pentru obţinerea tuturor avizelor şi autorizaţiilor de funcţionare“, a încheiat Liliana Dacica.
JCS-Antoniu Mocanu