REŞIŢA – Sindicaliştii din sistemul sanitar ameninţă cu greva generală la finalul acestei luni.
Greva declanşată miercuri în întregul sistem sanitar a fost marcată şi în Caraş-Severin, la Spitalul Judeţean din Reşiţa fiind peste 50 de angajaţi care au aderat efectiv la mişcarea sindicală iniţiată de Federaţia Sanitas. Protestul s-a desfăşurat până la ora 10.00, în condiţiile în care primirile cazurilor urgente nu au fost afectate. „Solicităm intrarea în normalitate, deoarece sporurile salariale care se calculează tot la salariile din 2009. Numai gărzile medicilor se plătesc raportat la anul 2016. Sporurile medicilor și ale restului personalului medical se calculează la salariul din 2009, personalul TESA nu a beneficiat de prevederile Ordonanței 20. E vorba de tichetele de vacanță”, a precizat Violeta Florea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Reșița.
Federaţia sindicală din sistemul sanitar a declanşat această grevă de avertisment, între orele 8.00-10.00, iar la ora 11.00 protestatarii au pichetat Ministerul Sănătăţii, nemulţumiţi de faptul că în legile de salarizare nu este cuprins şi personalul tehnic administrativ din spitale. Sindicaliştii ameninţă cu greva generală pe data de 31 octombrie. „Ne cerem drepturile și nu mai acceptăm jumătăți de măsură. Nu contează gradul profesional – medic, asistent medical, infirmier, personal TESA, angajat din DSP, creșă sau grădiniță, angajat în asistenţa socială… Am ajuns în situația în care să trimitem pacienții să își cumpere tratamentul și materialele sanitare din afara spitalelor, să ne îngropăm colegii morți la datorie din cauza epuizării fizice. Am ajuns umiliți de niște guvernanți cărora nu le pasă ce se întâmplă cu populația acestei ţări“, este poziţia oficială a Sanitas.
„Suntem în grevă de solidaritate, alături de colegii noștri din întreaga țară. Susținem și noi revendicările, printre care, extinderea Contractului colectiv de muncă la nivelul sectorului de sănătate, corectarea discriminării, inechităților salariale produse de Ordonanțele de urgență nr. 20/2016 și nr. 43/2016, includerea în anexele acestor ordonanțe a tuturor categoriilor de personal, reașezarea valorică a salariilor pentru unitățile clinice și neclinice, promovarea unei legi a salarizării specifice pentru sectorul sanitar și de asistență socială”, a precizat Nicoleta Păsat, vicepreședintele Federației Sanitas Caraș-Severin. La nivelul Spitalului Județean de urgență Reșița, nu toate revendicările corespund cu cele din țară, având în vedere colaborarea bună dintre sindicat și conducere, astfel că aici, Contractul colectiv de muncă este semnat.