Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Sâmbătă, 1 octombrie, Mănăstirea Călugăra şi Mănăstirea Brebu îşi sărbătoresc hramul!

Două aşezăminte monahale din Episcopia Caransebeşului au ca hram sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului“. Mai exact, Mănăstirea Brebu și Mănăstirea Călugăra vor îmbrăca haine de mare sărbătoare, sâmbătă, 1 octombrie.

„În acest an, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va fi alături de obștea și credincioșii Mânăstirii Călugăra, în ziua hramului. Credincioșii care aleg să fie împreună cu obștea așezământului monahal se vor bucura de prezența icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Măru, precum și de moaștele Sfinților Ierarhi Iosif cel Nou de la Partoș și Andrei Șaguna de la Catedrala Episcopală din Caransebeș, aduse cu binecuvântarea Părintelui Episcop Lucian. De asemenea, tot la această sărbătoare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioanichie, Mitropolitul Muntenegrului și a Preasfințitului Părinte Metodie, Episcop de Budimlja-Nikšič, vor fi aduse spre închinare moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca de la Mănăstirea Kosijerevo – Muntenegru“, se arată în comunicatul Episcopiei Caransebeşului.

Sărbătoarea va debuta vineri, 30 septembrie, începând cu orele 18:00, prin întâmpinarea sfintelor moaște și a delegației Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru. Va urma slujba privegherii cu procesiune în incinta mănăstirii. La ora 00:00 se va oficia Sfânta Liturghie, urmată de Acatistul Acoperământului Maicii Domnului și Psaltirea Maicii Domnului. De asemenea, se vor săvârși și acatistele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca și ale Sfinților Ierarhi Iosif cel Nou de la Partoș și Andrei Șaguna.

În dimineața hramului se va săvârși slujba de sfințire a apei și Taina Sfântului Maslu după care, la ora 9:00, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian va oficia Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi. De asemenea, la Mănăstirea Brebu, de ziua hramului, va fi oficiată Sfânta Liturghie de către un delegat al Preasfințitului Părinte Lucian, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

JCS-N.M.