Probleme apar însă atunci când din cauza unor bâlbâieli ale Parlamentului, apar tot felul de neînţelegeri în ceea ce priveşte punerea în aplicare a legilor retrocedării, neînţelegeri care afectează proprietarul de drept şi mai ales chiriaşii, autorităţile locale căzând undeva la mijloc. Astfel, la Frumuşeni, o familie compusă din şapte persoane riscă să ajungă dacă nu pe drumuri, cel puţin într-o locuinţă care cu greu poate fi demnă de acest nume. Şi asta doar din cauza unor legi care se contrazic între ele.
„Retrocedare abuzivă”
Dana Kis Kasza locuieşte (încă) la Frumuşeni, în casa cu numărul 293. Respectivul imobil a fost însă retrocedat fostului propritar, venit din Germania, în aprilie 2002, de Mircea Mareş, primarului de atunci al comunei Fântânele, care după despărţirea administrativă din urmă cu câţiva ani a devenit edil-şef al Frumuşeniului. Dana Kis Kasza susţine, pe de altă parte, că respectiva retrocedare s-a făcut în mod abuziv. „Proprietarul a plecat definitiv din ţară şi a fost despăgubit şi de statul român şi de statul german, dar a primit casa înapoi printr-o dispoziţie a primarului.
În ziua când s-a întâmplat acest lucru am fost luată cu maşina de la serviciu şi am fost anunţată că locuinţa a fost retrocedată. Atunci mi s-a promis o altă casă. Ni s-au propus de atunci câteva variante, dar toate erau inacceptabile. Şapte persoane locuim aici, suntem două familii de fapt, căci şi fata mea este căsătorită, are un copil şi nu putem să ne mutăm oriunde”, susţine femeia.
Rezolvare amânată
În casa cu numărul 293 din Frumuşeni locuiesc, cum am mai spus, şapte persoane: familia Kisz Kasza, soţ şi soţie, fiica celor doi împreună cu soţul şi copilul de şapte luni, o nepoată crescută de mică de cei de aici, precum şi un băiat al soţilor Kisz Kasza. „Domnul primar ne-a promis o casă unde să stăm împreună, dar am înşeles că în casa respectivă urmează să se mai mute o familie. Şi mie mi s-a promis o casă pentru a locui împreună cu soţul şi copilul, dar nu pot să mai aştept dacă ne dă afară de unde stăm. De patru ani se tot amână rezolvarea acestei probleme”, afirmă Claudia Bambach, fiica soţilor Kisz Kasza.
Prefectura spune că locuinţa nu trebuia retrocedată
În continuare Dana Kis Kasza ne-a prezentat o serie de acte cu ajutorul cărora încearcă de ani de zile să dovedească în faţa instanţei că retrocedarea a fost făcută ilegal. Astfel din decizia nr. 1116 din 14 decembrie 1982 a Consiliului Popular al judeţului Arad reiese că fostul proprietar al casei a fost despăgubit, iar locuinţa a trecut în proprietatea statului român. În consecinţă, după ce s-a întors în ţară omul şi-a primit imobilul înapoi după ce a achitat suma de 45.616.550 de lei, reprezentând valoarea actualizată a despăgubirii primite. Nemulţumită de dispoziţia primarului, şi mai ales de faptul că riscă să rămână fără casă, femeia s-a adresat instanţei de judecată, dar şi Prefecturii Arad. „În 2002, când încă aveam dreptul să cumpărăm locuinţa ni s-a spus de către cineva de la Primărie că trebuie să achităm 180 de milioane de lei, bani pe care nu-i aveam.
Fostul proprietar a plătit numai 45 de milioane şi ceva. Ne-am adresat astfel Prefecturii care prin adresa nr.8234/8414.9512 din 3 noiembrie 2005 ni s-a răspuns că «în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat se consideră că preluarea nu a fost abuzivă […] În acest caz soluţionarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptăţită va fi respingerea motivată a cererii»”, ne-a povestit revoltată Dana Kisz Kasza. Considerând că retrocedarea imobilului s-a făcut cu încălcarea legii, chiriaşii s-au adresat Tribunalului Arad solicitând desfinţarea actului administrativ de restituire semnat de primarul Mareş şi restabilirea în Cartea Funciară a situaţiei anterioare, respectiv a dreptului de proprietate a statului român. Acţiunea civilă a fost însă respinsă pentru simplul motiv că reclamanţii nu au calitate procesuală activă.
Dialog între părţi mediat de „Adevărul”
Împreună cu reclamanta am mers la Primărie pentru a vedea care este punctul de vedere al primarului Mircea Mareş. În urma unor discuţii destul de aprinse între părţi edilul a ţinut să menţioneze că legea 10/2001, în forma sa iniţială îi dădea dreptul, mai mult chiar în obliga să dea dispoziţia cu pricina. „La momentul respectiv dispoziţia era legală şi nu am dat-o pentru a crea probleme sociale. În 2003, s-a modificat legea, dar cum actul emis (n.r.- controlat la momentul respectiv de instituţia Prefectului şi considerat legal) era datat din aprilie 2002 nu mai pot face nimic.
Nu mai pot da o dispoziţie de desfiinţare a actului prin care acordam acea casă, dar dacă dumneavoastră obţineţi un hotărâre prin care să mi se ceară să-l desfiinţez nu am nimic împotrivă”, a declarat Mircea Mareş. Auzind răspunsul primarului, reclamanta a sărit ca arsă: „Când am vrut cumpărăm casa mi s-a cerut 180 de milioane. Apoi aţi spus că o să ne acordaţi o locuinţă. Am făcut nenumărate cereri şi nu am primit niciun răspuns. Ni s-au propus nişte case foarte dărăpănate”. „Nu ştiu cine a cerut acei bani, dar în ceea ce priveşte acordarea unei locuinţe, să ştiţi că avem şi alte cereri depuse înaintea dumneavoastră şi care au prioritate. Comisia de urbanism din cadrul Consiliului local trebuie să ia o decizie. De altfel, Primăria nu are bani să repare casele de stat”, a ţinut să precizeze primarul.
Lucian Şerban