Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Nu de la oamenii revoltați, care vor rămâne izolați prin munți ca iarna trecută, ci pentru că operatorul n-a curățat pietrele din drum, care riscă să distrugă eventualele utilaje pe care le va folosi!

Iarna trecută, când turiștii au rămas blocați de nămeți prin munți, Consiliul Județean și AquaCaraș, care a ajutat la deszăpeziri, au încasat pe nedrept înjurăturile cuvenite firmelor vinovate, printre care și Ardelean Company Nord Vest Baia Mare, care trebuia să acționeze pe Semenic și n-avea nici măcar freză pentru asta! De fapt, firma vinovată nu e la prima abatere, chiar JCS scriind, în sezonul 2018-2019, că Romeo Dunca declara atunci, când încă nu era șef la județ: „Văzând că cei de la deszăpeziri au adormit pe traseu, le-am făcut treaba!“

Atunci, Ardelean trebuia să intervină pe Muntele Mic. Grav este că anul acesta dezastrul va fi unul extins, pentru că AquaCaraș, care deszăpezea de trei ori mai ieftin, a sărit din schemă. Se știe deja că deszăpezirile vor fi mai scumpe și există temeri că nu vor fi la fel de serioase. Asta pentru că, în sfârșit, la deszăpeziri a ajuns… „cine trebuie“.

În contextul în care meteorologii anunță că zăpada ar putea veni anul acesta mult mai devreme, Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean a explicat: „Contractele de deszăpezire sunt pregătite, firmele respective au câștigat, s-au bucurat, a ieșit (din schemă – n.r.) AquaCaraș. Fericirea lor! Nu m-a contactat nimeni, nu știu… Anul trecut n-au rezolvat cu frezele, le-au luat împrumut de pe la unii, de pe la alții. AquaCaraș a ieșit și n-a mai putut să participe, așa că le-au luat băieții de băieți. Le-au luat la licitație! O licitație corectă, sigur la niște prețuri mai mari decât am fi putut să le facem noi, pentru că nu am avut contraofertă. Și aștept să ne contacteze să ne asigure că au toate utilajele necesare. Pentru că știți că și pe Semenic, și pe Muntele Mic, sunt niște probleme vizavi de zăpada care este, acolo trebuie niște utilaje puternice. Sperăm să fi rezolvat, deși trecând pe acolo am văzut că sunt pietre la marginea drumului. Și știu că primul lucru ca să poți să vii cu freza, trebuie să-ți cureți drumul înainte, când e vremea bună. Nu s-a întâmplat asta! La Muntele Mic, în anii trecuți, am curățat eu personal, credeți-mă, pentru că știam că or să vină și or să-și strice frezele, și dup-aia o să stăm tot noi cu zăpada pe drum. Nu am văzut o pregătire a sezonului de iarnă așa cum ar trebui, din partea celor care sunt în contract pentru aceste două zone (Muntele Mic și Semenic). Firma Ardelean, de la Baia Mare!“

Trist este că deszăpezirile în Caraș-Severin au ajuns un fel de poveste cu drobul de sare, la care toți ne uităm cu îngrijorare, deși toți suntem conștienți de iminența căderii…

JCS-Antoniu Mocanu